Antena 3 CNN Actualitate Un bărbat care a ajuns la Urgenţe, suspect de COVID, nu a mai aşteptat rezultatul testului şi s-a spânzurat

Un bărbat care a ajuns la Urgenţe, suspect de COVID, nu a mai aşteptat rezultatul testului şi s-a spânzurat

Cristi Popovici
<1 minut de citit Publicat la 20:00 26 Oct 2020 Modificat la 20:00 26 Oct 2020

Pacientul, suspect de infecție cu noul Coronavirus, a fost găsit spânzurat într-un salon al Spitalului Județean de Urgentă Târgu-Jiu.

Bărbatul în vârsta de 35 de ani fusese internat în urma cu câteva ore, după ce ajunsese la camera de gardă, cu simptome specifice persoanelor infectate cu COVID.

De acolo, a fost internat la secția de psihiatrie, întrucât avea un comportament violent.

A fost băgat intr-un izolator, unde medicii i-au făcut testul COVID.

În așteptarea rezultatului, pacientul a găsit găsit spânzurat de gratiile de la geam, folosind lenjeria spitalului. În ciuda manevrelor de resuscitare, omul a decedat.

Poliţiştii au început o anchetă, iar, în paralel, conducerea spitalului verifică dacă angajaţii instituţiei au greşit atunci când l-au lăsat singur pe pacientul care dădea semne vizibile de tulburări psihice.

Conform Poliției Gorj, primele cercetări arată că bărbatul de 35 de ani, din comuna Măceșu de Jos, județul Dolj, a fost găsit spânzurat cu o curea de gratiile de la geam, într-un salon de izolare al Spitalului de Psihiatrie.

„Acesta fusese internat astăzi, ca urmare a unui apel 112 efectuat de un cetățean care l-a observat căzut pe carosabil. Bărbatul a fost izolat ca urmare a comportamentului agresiv, pe fondul consumului de alcool”, spun reprezentanţii IPJ Gorj.

Etichete: Târgu Jiu
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole