Antena 3 CNN Externe Un pacient din Spania, căutat de spitalul care i-a amputat piciorul, pentru a-l convinge să-și ia membrul acasă

Un pacient din Spania, căutat de spitalul care i-a amputat piciorul, pentru a-l convinge să-și ia membrul acasă

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 19:32 08 Sep 2022 Modificat la 19:33 08 Sep 2022

Strania situație este relatată de presa spaniolă, care menționează că Spitalul Regional Bidasoa din Osakidetza a publicat un anunț în Monitorul Oficial al Țării Bascilor.

Conform anunțului din data de 29 august, "proprietarul" piciorului este invitat să-și ridice în termen de 10 zile membrul amputat, în vederea distrugerii corespunzătoare, printr-o casă de pompe funebre.

Operația de amputare a avut loc în primăvară.

Reprezentanții spitalului spun că au încercat, fără succes, să-l contacteze pe fostul pacient, după care au recurs la anunțul în Monitorul Oficial.

Amenda pentru un picior amputat abandonat este mai mică decât tariful de "procesare" la o companie de pompe funebre

Conform anunțului, persoana căutată este identificată pe baza numărului DNI (documentul național de identitate).

Dacă aceasta nu se prezintă în termenul indicat să-și ridice piciorul, dosarul va merge la autorități, pentru amendarea pacientului.

Legislația stabilește că persoana care a suferit amputarea sau familia acesteia trebuie să își asume responsabilitatea pentru recuperearea și distrugerea corespunzătoare a membrului înlăturat pe cale chirurgicală.

Nu este clar ce cuantum ar putea avea amenda pentru abandonarea piciorului în spital, dar unele surse sugerează că aceasta s-ar putea ridica la aproximativ 400 - 500 de euro.

Suma este mai mică decât cea percepută de companiile de pompe funebre pentru a se ocupa de picior.

Tarifele arată că această procedură poate ajunge la un cost de 1.500 de euro, menționează presa din Spania.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole