Deznodământ tragic în cazul bărbatului pentru care familia căuta de zile întregi un pat la ATI. Pacientul, bolnav de COVID, s-a stins pentru că a fost transportat prea târziu pe o secţie de terapie intensivă.
Bărbatul de 67 de ani era dintr-o localitate de lngă Orăştie, judeţul Hunedoara. Familia spune că omul a murit pentru că nu i s-a găsit la timp loc la ATI.
"Soțul meu era pe marginea patului și abia respita. Nu m-a recunoscut. I-am zis, măi Toni, sunt Voica mami, și atunci m-a recunoscut. Zicea: mami, nu mai pot, oamenii nu se ocupă de mine!", a declarat pentru Antena 3 soţia bărbatului.
Familia disperată a sunat la spitale din înteraga ţară, dar spune că a primit doar refuzuri. Abia miercuri seara, bărbatul a fost transferat la Deva. Era însă prea târziu.
Strigăte disperate după un loc la ATI! Pacienții mor cu zile din cauza lipsei paturilor la Terapie Intensivă
"Ni s-a spus că se poate transfera la un spital apropiat, cei de la urgențe dispuneau de ventilație și ei aveau. El a fost stâlpul nostru, mamă și tată pt amândouă și acum nu-l mai avem, nu are cine să ne ajute.", a declarat, în lacrimi, soţia bărbatului.
Fiica pacientului a scris pe Facebook, că saturaţia de oxigen din sânge ajunsese la 34%, iar plămânii erau afectaţi aproape complet.
Acum, soția este și ea pozitivă şi se tratează domiciliu. Spune că nu a primit răspunsuri la telefon nici de la medicul de familie și nici de la DSP.