Managerul spitalului de Boli Infecţioase Iaşi a fost luat prin surprindere de apariţia acestui caz, unic în România. Aceasta susţine faptul că până la această oră, s-au găsit extrem de puține informaţii în cărțile de specialitate despre COVID-19.
„Avem un pacient spitalizat cu infecţie cu HIV şi SARS-CoV-2 care se afla în afara oricărui pericol deocamdată. În cazul său, cadrele medicale vor trebui să vadă ce măsuri vor fi luate în plus în tratament faţă de pacienţii care nu suferă şi de această patologie. Vom căuta soluţii, cel mai probabil până la apariţia unui vaccin. Coronavirus ne face să căutăm soluţii. În acest moment nu ştim dacă va răspunde la acest tratament. Nu cunoasteam faptul că boala va rămâne sau nu nemodificata”, a specificat prof. dr. Carmen Dorobat managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi pentru BZI.