Bărbatul a ajuns în urgenţa Spitalului Judeţean Ploieşti pe data de 19 noiembrie. Omul era în stare gravă din cauza infecţiei cu virusul SARS-CoV-2.
Pentru că pe Secţia de Terapie Intensivă, toate paturile sunt ocupate de alţi bolnavi, bărbatul a fost dus într-o încăpere izolată, unde i s-a pus o mască cu oxigen.
Familia bărbatului acuză că acesta a fost pur şi simplu uitat pe scaun în izolator şi că omul a cerut să fie externat pe proprie răspundere, deoarece credea că o să moară acolo, nevăzut de nimeni.
Fiica bărbatului povesteşte: "În data de 19 noiembrie, am chemat ambulanţa pentru tatăl meu, acasă, având saturaţia de oxigen în sânge foarte mică. A fost dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti. A fost băgat la izolator COVID, la policlinică, cu mască de oxigen, timp în care două nopţi nu l-a vizitat absolut nimeni.
Pe foaia de externare apare că l-au vizitat patru sau cinci medici şi că i s-a administrat tratament, inclusiv anti-biotic. Doar că nu a primit nimic, absolut nimic, în afară de masca de oxigen."
Reacţia spitalului după acuzaţiile familiei
Conducerea spitalului spune că niciun bolnav nu este lăsat netratat, deşi condiţiile sunt din ce în ce mai grele, din cauza supraaglomerării.
"Nu există pacient nevăzut. Într-adevăr, suntem supraaglomeraţi, d-aia spitalul se comaseaza iarăşi şi mai creem 40 de paturi. Timpul de aşteptare este foarte lung, îmi cer scuze tuturor, dar nu avem ce face.
Avem momente când au venit în acelaşi timp 16 ambulanţe", a declarat pentru Antena 3 managerul SCJU Ploieşti, Bogdan Nica