Antena 3 CNN Economic Pachete cu alimente 2024. Veste bună de la Guvern | Cine va beneficia în continuare de sprijinul de la stat

Pachete cu alimente 2024. Veste bună de la Guvern | Cine va beneficia în continuare de sprijinul de la stat

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 09:56 20 Noi 2023 Modificat la 09:56 20 Noi 2023

Ministrul Investițiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a făcut un anunț important la finalul ședinței de Guvern de joi, 16 noiembrie.  

Concret, ministrul a anunțat că, în 2024 vor continua două programe extrem de importante: "Sprijin pentru România" - prin care beneficiarii primesc, o dată la două luni, pe carduri, câte 250 de lei pentru a-şi cumpăra alimente şi programul prin care românii care au dificultăți financiare primesc pachete cu alimente. 

În cazul în care regulile în funcție de care se primesc pachetele de alimente se vor păstra și în 2024, beneficiarii vor fi următorii:   

  • Familii și persoane singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat; 

  • Familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei; 

  • Persoane sau familii aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente sau în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, precum și persoanele care locuiesc în așezările informale. 

Ce au conținut, în 2023, cutiile cu alimente

Cutiile au conținut 12 alimente de bază, (38 de unități, 25 kg), în valoare de 320 de lei, astfel:  

  • făină albă de grâu (5 pungi de 1 kg); 
  • mălai (4 pungi de 1 kg); 
  • paste făinoase (2 pungi de 400 g); 
  • ulei (4 sticle de 1 l); 
  • zahăr (2 pungi de 1 kg); 
  • orez (4 pungi de 1 kg); 
  • conserve din carne de vită (5 cutii de 300 g); 
  • conserve din carne de porc (3 cutii de 300 g); 
  • conserve pate de ficat de porc (5 cutii de 200 g); 
  • borcane de compot de fructe (2 borcane de 720 ml); 
  • gem de fructe (1 borcan de 360 g); 
  • gem de fructe dietetic (1 borcan de 360 g). 
Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole