Antena 3 CNN Actualitate Pachetul final de măsuri pentru sprijinirea românilor, prezentat de liderii coaliției de guvernare | Valoarea tichetelor de masă crește cu 50%

Pachetul final de măsuri pentru sprijinirea românilor, prezentat de liderii coaliției de guvernare | Valoarea tichetelor de masă crește cu 50%

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 20:12 11 Apr 2022 Modificat la 20:33 11 Apr 2022

9 miliarde de lei urmează să fie asigurate din fonduri europene, iar alte 8,3 miliarde de la bugetul de stat.

Conform pachetului, 300 de milioane de euro vor fi folosite pentru compensarea creșterii prețurilor. De asemenea, sunt prevăzute ajutoare de până la 400.000 de euro/firmă pentru IMM-urile cu cheltuieli de plus 15% la utilități.

Alte 200 de milioane de euro sunt prevăzute pentru investiții cu impact major în economie, dar este prevăzut și un ajutor de stat pentru stimularea investițiilor în valoare de peste 1 milion de euro.

Totodată, sunt prevăzute 300 de milioane de lei pentru firmele de transport rutier de mărfuri, de persoane și pentru companiile de distribuție.

Coaliția propune și ajustarea contractelor de investiții publice în derulare, finanțate din fonduri naționale și europene, în funcție de creșterea prețurilor la materiale, manoperă, transport și utilaje. AR urma să fie alocate 5,2 miliarde de lei în 2022 sprijin pentru continuarea și finalizarea contractelor în derulare.

Acordarea șomajului tehnic va fi prelungită până la sfârșitul anului, iar programul Kurzarbeit – reducerea programului de lucru va continua.

Sunt prevăzute 200 milioane de euro pentru procesarea produselor agricole în România și prime de 10% din valoarea produselor procesate pentru fermieri.

Totodată, 300 milioane de euro vor fi asigurate ca grant capital de lucru pentru fermierii români.

„Salariul minim în agricultură și industria alimentară - 3.000 de lei brut (similar celui din sectorul construcții)”, se arată în pachetul de măsuri.

Conform acestuia, vor fi acordate vouchere pentru alimente de bază, de 50 de euro la fiecare 2 luni pentru familiile cu cel puțin 2 copii sau monoparentale cu venit mai mic de 600 lei/lună, pentru pensionarii cu venit mai mic de 1.500 lei/lună, pentru persoanele cu venit minim garantat și pentru persoanele cu dizabilități. Se estimează că 4,7 milioane de persoane vor beneficia de vouchere în 2022, în valoarea totală de 1 miliard de euro.

De asemenea, vor fi acordate vouchere pentru elevii care primesc burse sociale în valoare de 30 de euro lunar pentru cumpărarea de alimente, rechizite și haine.

Va fi asigurată o sumă de 200 de lei în plus pentru salariul minim, o creștere voluntară scutită de taxe.

Valoarea tichetelor de masă va crește cu 50%, de la 20,17 lei la 30 de lei, iar norma de hrană pentru pacienții din spitale și vârstnicii instituționalizați va fi dublată, de la 11 lei/zi la 22 de lei/zi.

De asemnea, pentru copiii instituționalizați, alocația zilnică de hrană crește de la 12 la 16 lei/zi, respectiv de la 16,6 la 22 lei/zi, în funcție de vârstă, iar sumele lunare de care beneficiază copiii și tinerii din sistemul de protecție specială pentru unele nevoi personale se majorează de la 28 de lei la 150 de lei. Totodată cresc cu 58,5% sumele acordate anual copiilor și tinerilor pentru îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite.

Alocația lunară de plasament crește de la 630 de lei la 900 de lei lunar, iar în cazul copiilor cu dizabilități, de la 945 de lei lunar, la 1.350 de lei lunar.

Pachetul cuprinde și extinderea programului de fertilizare în vitro. Astfel, numărul persoanelor care pot aplica crește de la 300 la 5.000 în 2022.

Se lansează programele Family start, cu credite de până la 75.000 lei, și Student Invest, de până la 50.000 lei, garantate de stat.

 

 

 

 

 

 

 

Sursă: Mediafax
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole