Cosmin Andreica, șeful sindicatului Europol, a publicat pe internet imagini cu el în timp ce se plimba prin Portul Constanța, cu un pachet asemănător celor care conțin cocaină. Dacă pachetul conținea într-adevăr cocaină, Cosmin Andreica s-ar putea alege cu dosar penal, a anunțat Inspectoratul General al Poliției Române, prin purtătorul de cuvânt.
”Acel pachet era, de fapt, un pachet de făină”
”Așa cum am spus, a fost un experiment Acel pachet era, de fapt, un pachet de făină pe care l-am ambalat în modul specific în care sunt transportate substanțele interzise, iar experimentul l-am realizat însoțit de un jurnalist, tocmai pentru a elimina orice fel de chestiuni ce puteau fi interpretate ca fiind subiective.
Am încercat, la fel ca oricine altcineva, să pătrundem inițial în port pedestru să vedem dacă suntem întrebați ce căutăm acolo sau ce facem sau care este scopul pentru care am pătruns în Port. (...)
De asemenea, am ieșit din Port cu acel pachet din imagini care conține făină la vedere, fără ca cineva să ne întrebe ceva. Ulterior, am repetat acest experiment și cu un autoturism să vedem dacă în situația în care pătrundem cu un auto suntem întrebați, cel puțin la ieșire, dacă nu la intrare, ce facem în Port. Nu s-a întâmplat acest lucru”, a spus Cosmin Andreica, în direct la Antena 3 CNN.
”Indolența autorităților naște semne de întrebare”
”După mediatizarea experimentului în cursul zilei de ieri, astăzi pot să vă spun că sunt cozi de sute de mașini la porțile de intrare în Portul Constanța și asta pentru că se respectă procedura stabilită de administrația Portului și se fac verificările propriu-zise.
Cu privire la securitatea Portului, având în vedere că vorbim despre un obiectiv strategic, noi am vrut să atragem atenția asupra faptului că structura Poliției Române este subdimensionată acolo, structura Poliției de Frontieră este subdimensionate. (...) Indolența autorităților naște semne de întrebare”, a mai spus șeful Europol.
”Este clar că prin acest experiment am deranjat”
”Este clar că prin acest experiment am deranjat mai multe autorități și mai multe interese. Este clar că vor exista repercursiuni, dar într-o țară civilizată, acest lucru trebuia să se traducă într-o interacțiune pentru a documenta vulnerabilitățile pe care noi le-am sesizat și pentru ca autoritățile să ia măsuri.
Ieri, am văzut doar autorități care se disculpau și încerau să arunce responsabilitatea dintr-o curte în alta, de la o instituție în alta, fără a admite că în Portul Constanța e un fel de sat fără câini, în condițiile în care nu există niciun fel de control”, a mai precizat Cosmin Andreica, în direct la Antena 3 CNN.