Antena 3 CNN Actualitate Ovidiu Raețchi, vicepreședintele PNL București, despre planul secret al grupării Dragnea-Tăriceanu-Băsescu

Ovidiu Raețchi, vicepreședintele PNL București, despre planul secret al grupării Dragnea-Tăriceanu-Băsescu

1 minut de citit Publicat la 13:00 03 Oct 2016 Modificat la 13:00 03 Oct 2016

Vicepreședintele PNL București, deputatul Ovidiu Raețchi, a descris planul pus la cale de gruparea Liviu Dragnea—Călin Popescu Tăriceanu—Traian Băsescu pentru schimbarea din funcție a Laurei Codruța Kovesi, după alegerile parlamentare. Acum ne aflăm în faza decredibilizării procurorului-șef al DNĂ, a spus acesta:

'Suita de atacuri sincronizate a coaliției penalilor formată din Liviu Dragnea—Călin Popescu Tăriceanu—Traian Băsescu la adresa șefei DNA devoalează un plan foarte bine pus la punct al cărui obiectiv final este schimbarea din funcție a Laurei Codruța Kovesi, după alegerile parlamentare. Planul PSD—ALDE-PMP are mai multe componente, iar acum suntem în faza decredibilizării procurorului-șef al DNA. În această logică trebuie interpretate atacurile în cascadă venite din zona politică din ultimele zile la adresa Laurei Codruța Kovesi. Pasul doi presupune adoptarea proiectului de lege inițiat de Călin Popescu Tăriceanu, prin care ministrul Justiției, dar mai ales președintele României, sunt eliminați din procedura de numire a președintelui ÎCCJ, procurorului general, procurorului șef al DNA sau a procurorului șef al DIICOT. Este important de remarcat faptul că acest proiect de lege a fost adoptat deja tacit la Camera Deputaților și acum se află la Senat, for condus de Călin Popescu Tăriceanu și acolo unde PSD-ALDE-PMP dețin majoritatea'.

Intimidarea procurorilor, schimbarea din funcție a Laurei Codruța Kovesi și subjugarea justiției sunt principalele elemente care motivează coaliția penalilor în campania electorală pentru alegerile parlamentare, a mai spus Ovidiu Raețchi:

'Al treilea pas presupune schimbarea din funcție a Laurei Codruța Kovesi, lucru care se va petrece în eventualitatea în care PSD și sateliții din jurul său câștigă alegerile legislative de pe 11 decembrie. Ulterior, învestirea în funcție a unui procuror-șef al DNA obedient, din epoca Stănoiu-Iliescu va fi principala prioritate a PSD-ALDE-PMP și în care președintele Iohannis să nu aibă niciun cuvânt de spus. Pe fond, acesta este principalul element care motivează gruparea PSD-ALDE-PMP în campania pentru alegerile parlamentare: subjugarea justiției prin eliminarea Laurei Codruța Kovesi de la conducerea DNA și intimidarea procurorilor. Este un lucru cunoscut faptul că Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu și Traian Băsescu au dosare penale pe rol și această teamă le dirijează toate acțiunile politice'.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole