Antena 3 CNN Actualitate Locale Aproape 300.000 de ouă cu Salmonella, depistate şi oprite de la vânzare în Bucureşti

Aproape 300.000 de ouă cu Salmonella, depistate şi oprite de la vânzare în Bucureşti

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 17:50 29 Apr 2021 Modificat la 18:14 29 Apr 2021

Ouăle cu Salmonella au fost depistate într-un centru de ambalare din București, înainte de a ajunge la comercializare.

Ouăle au fost puse sub sechestru oficial și dirijate pentru distrugere, la o unitate autorizată de neutralizare.

"Niciun ou nu a ajuns pe rafturile magazinelor, toată cantitatea a mers spre un centru neutralizare", a declarat la Antena 3 Mihai Ponea, director general ANSVSA, care a menționat că instituția sa a intensificat controalele în această perioadă.

Potrivit lui Ponea, bacteria Salmonella enteridis, prezentă în ouăle confiscate, este una dintre cele două cele mai periculoase varietăţi ale acestui microorganism.

Microorganismele Salmonella sunt bacterii prezente în tubul digestiv al multor animale si pot contamina o varietate de alimente, între care carne, ouă, lapte, fructe de mare, legume, fructe.

Consumul de produse contaminate cu Salmonella produce toxiinfecții alimentare care se manifestă prin febră, vărsături, dureri abdominale, diaree.

Severitatea salmonelozelor umane este dependentă de o serie de factori precum vârsta, starea generală de sănătate şi cantitatea de germeni ingerată.

Forme mai grave apar la indivizii foarte tineri sau bătrâni şi la cei cu sistemul imunitar deficitar.

ANSVSA subliniază că desfășoară verificări în permanență pentru a asigura consumatorilor un comerț civilizat, cu produse sigure, controlate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor.
 

Etichete: salmonella oua
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole