Antena 3 CNN Externe Orori în Siria. Acuzații grave lansate de Rusia

Orori în Siria. Acuzații grave lansate de Rusia

1 minut de citit Publicat la 10:30 11 Noi 2016 Modificat la 10:30 11 Noi 2016

Armata rusă a anunţat vineri că a găsit dovezi privind utilizarea de arme chimice de către rebeli la Alep, al doilea oraş ca mărime din Siria, divizat în cartiere sub control guvernamental şi cartiere controlate de către insurgenţi, relatează France Presse.

"Specialişti ai Ministerului Apărării rus au găsit muniţii de artilerie neexplodate care aparţin teroriştilor şi care conţin substanţe toxice", a indicat armata rusă într-un comunicat.

"După o analiză rapidă într-un laborator mobil, am constatat că muniţia conţine, după toate probabilităţile, clor gazos şi fosfor alb", se menţionează în text.

Aceste muniţii au fost găsite, potrivit armatei ruse, în zona "1070", la periferia de sud-vest a Alepului. Potrivit agenţiei de presă Interfax, respectiva zonă a fost preluată recent de către trupele guvernamentale de sub controlul rebelilor.

O analiză ulterioară a substanţelor descoperite va fi efectuată în acord cu Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), potrivit Ministerului Apărării rus.

Media oficiale siriene au acuzat la sfârşitul lunii octombrie grupările rebele că au utilizat "gaz toxic" în ofensiva lor la periferia de vest a Alepului, menţionând cazuri de sufocare în rândul civililor şi al militarilor bombardaţi.

Rusia, care desfăşoară de peste un an o campanie aeriană în sprijinul regimului preşedintelui Bashar al-Assad, şi-a suspendat din 18 octombrie bombardamentele aeriene împotriva Alep. Rusia a instituit de asemenea mai multe "pauze umanitare" în ultimele săptămâni pentru a permite evacuarea civililor şi răniţilor, retragerea combatanţilor şi acordarea de ajutor umanitar, notează AFP.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole