Din punct de vedere teologic, Sfinții Arhangheli formează una dintre cele nouă cete îngerești care Îi slujesc fără de încetare lui Dumnezeu.
Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, deopotrivă, ne învață faptul că există șapte Sfinți Arhangheli, căpetenii ale tuturor puterilor cerești: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Salatiil, Iegudiil și Varahiil.
Sufixul „-il” (transliterat „-el”) provine din limba ebraică și se traduce prin "putere" sau "forţă" făcând referire la puterea pe care le-a dat-o Dumnezeu Αrhanghelilor, ca îngeri ai celor mai înalte cete.
Sfântul Arhanghel Mihail este conducătorul cetelor îngereşti, arhanghelul cu sabia de foc, pus de Dumnezeu să păzească intrarea în Rai. În timp ce Sfântul Arhanghel Gavriil este cunoscut ca fiind îngerul care aduce veştile bune.
Semnificaţi numelui Mihai / Mihail
Din punct de vedere etimologic, numele de "Mihail” provine de la ebraicul „Miha’El” care se traduce prin expresia "Cine este ca Dumnezeu?" / Cine se compară cu Domnul?", un fel de interogație retorică pentru a sublinia ideea că nimeni şi nimic din această lume nu se poate compara cu puterea și dragostea lui Dumnezeu, scrie marturieathonita.ro.
Sfântul Mihail este Arhanghelul care poartă mereu o sabie de foc, fiind pus de Dumnezeu să păzească porțile Raiului, după alungarea lui Adam şi Eva.
În Cartea Apocalipsei se menționează că Sfântul Arhanghel Mihail va conduce cetele îngerești în lupta împotriva diavolului, fapt confirmat și de reprezentările iconografice în care el este pictat cum ține în mâna dreaptă o lance cu care străpunge diavolul și care are în capăt semnul Sfintei Cruci, iar în stânga o ramură de finic.
Semnificaţia numelui Gavriil / Gabriel
Potrivit sursei citate, numele de "Gavriil" provine de la ebraicul „Gabri’El”, care în traducere înseamnă "Omul (puternic al) lui Dumnezeu" sau chiar „Dumnezeu este puternic”, arătând nu doar puterea infinită a lui Dumnezeu, ci și faptul că în orice moment dificil al vieții, omul își va găsi mereu puterea și sprijinul în Domnul, Care în marea Sa iubire și purtare de grijă nu ne părăsește niciodată.
Fiind menționat atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, Sfântul Arhanghel Gavriil este cunoscut ca fiind tâlcuitorul voii lui Dumnezeu și cel care aduce oamenilor veștile cele bune. În Icoane, Sfântul Arhanghel Gavriil este pictat sub chipul unui tânăr care ține în mâna dreaptă o candelă aprinsă, iar în stânga o oglindă din piatră de jasp verde, care semnifică taina înţelepciunii lui Dumnezeu.
Totodată, el mai este reprezentat și ținând în mâini o floare, în amintirea momentului în care a întâmpinat-o pe Maica Domnului cu floarea de crin, simbol al bucuriei și al binecuvântării, vestindu-i că avea să-L aducă pe lume pe Hristos.