Au crezut că vor pleca să muncească, dar au căzut în plasa unor proxeneţi care le-a sechestrat şi obligat să facă videochat pentru a-i îmbogăţi. Este drama unor minore, ambele de 16 ani din Galaţi şi Brăila care au ajuns să se prostitueze online la Găeşti, scrie Adevărul.
Un bărbat de 26 de ani din Găeşti şi iubita lui în vârstă de 21 de ani, din Valea Mare, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile şi riscă până la 7 ani de puşcărie. Cei doi sunt capii reţelei de prostituţie online care făcea mii de euro pe lună. La cele două minore ajungeau doar câteva sute de lei.
Procurorii au organizat, săptămâna trecută, o percheziţie domiciliară la locuinţa lor au descoperit aparatură şi bani.
Cele două minore au venit tocmai din Galaţi şi Brăila, cu gândul că vor munci în Găeşti, înşelate fiind de Sorina Vasile şi de Valentin Dragnea. Cazul este anchetat de DIICOT pentru că fetele au fost sechestrate şi forţate să facă videochat.
Anchetatorii spun că cei doi făceau din prostituţia online peste 3.000 de euro pe lună, iar clienţii lor erau bărbaţi din SUA.
Părinţii minorelor au alerat autorităţile atunci când au luat legătura pe internet cu fetele, despre care credeau că sunt plecate la muncă.
“Stiam că stă cu băiatul respectiv. Ziceam mereu să se ducă la serviciu, dar ea îmi răspundea că se descurcă. Niciodata nu ma gadeam la asta. Mai am o fată şi sper să nu îi calce pe urme. Oricum, ele nu prea vorbesc”, ne-a spus tatăl tinerei arestate.
Cei doi riscă până la 7 ani de închisoare dacă vor fi găsiţi vinovaţi.