Carmina Pricopie, senior-editor Antena 3 a obținut în exclusivitate documentul.
"Contractul a fost încheiat pe 6 mai între Primăria Capitalei și firma organizatoare - prin acest contract se transferă răspunderea de la Primărie la firma care s-a ocupat de desfășurarea evenimentului. 'Locatarul va încheia o poliță de asigurare civilă care să acopere toată răspunderea Locatorului, pentru orice aspect care ține de pregătirea și desfășurarea Evenimentului, inclusiv pentru participanții la Eveniment și pentru prejudiciile aduse terților și locației. Polița de asigurare va fi prezentată de Locatar până cel târziu înainte de predarea locației, respectiv până la data de 15.05.2022, sub sancțiunea nepredării acesteia', se precizează în document", a spus Carmina Pricopie.
Cu alte cuvinte, toți cei care au avut de suferit în timpul festivalului se pot îndrepta împotriva firmei organizatoare care, la rândul ei, poate apela la această poliță de asigurare.
"Mai sunt două protocoale încheiate între aceleași părți și se specifică în clar că în preajma Arenei Naționale, cât și în Arena Națională, nu ar fi trebuit să se vândă alcool", a mai dezvăluit Carmina Pricopie.
Totodată, toate concertele ar fi trebuit să se termine în fiecare seară la ora 23.00, dar de exemplu evenimentul care a început duminică seară s-a încheiat luni dimineață la ora 5.00.
"Într-un răspuns oficial primit de la Jandarmeria București, se precizează că organzatorul nu a fost amendat", a mai spus Carmina Pricopie, pentru News Hour with CNN.
Şeful MAI, explicaţii la cinci zile după ce un tânăr a murit la festivalul SAGA
Este "regretabil" că un tânăr a murit în urma supradoze, a declarat ministrul de Interne, după tragedia de la festivalul SAGA din weekend.
Lucian Bode a anunţat că va spori controalele şi că va veni cu planuri pentru prevenirea şi combaterea traficului de subsanţe interzise din ţară.
"Am avut parte de o tragedie și este regretabil că un tânăr a murit în urma supradoze la acest festival.
La fiecare acțiune de amploare la care noi participăm evident că noi tragem concluzii și pe principiul lecțiilor învățate transmitem structurilor noastre ce s-a făcut bine și ce trebuie să corectăm.
Așa am făcut și aici: 73.000 de participanți, 129 de dosare penale, 119 dosare penale pe componentă de consum, deținere ilegală de droguri și substanțe interzise.
Acestea sunt cifre care spun totul despre activitatea structurilor MAI din cele trei zile. Iertați-mă, aceste dosare penale au fost întocmite de structurile MAI, nu de către altcineva.
Teoria că MAI nu a fost prezent activ în acest eveniment este una falsă. Am avut peste 400 de efective zilnic în cele trei zile de festival", a declarat, joi, ministrul de Interne, Lucian Bode.