Antena 3 CNN Război în Israel Organizația Salvați Copiii: "În doar trei săptămâni, în Fâșia Gaza au fost uciși mai mulți copii decât în 2022, în toate zonele de conflict din lume"

Organizația Salvați Copiii: "În doar trei săptămâni, în Fâșia Gaza au fost uciși mai mulți copii decât în 2022, în toate zonele de conflict din lume"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 19:52 29 Oct 2023 Modificat la 19:52 29 Oct 2023

Ministerul Sănătăţii din Gaza, condus de Hamas, a anunțat, astăzi, că peste 8.000 de persoane au fost ucise de la începutul războiului cu Israelul, dintre care aproape jumătate sunt copii.

Astfel, în cele trei săptămâni de război, în Fâșia Gaza au fost uciși mai mulți copii decât în toate zonele de conflict din lume, în fiecare din ultimii trei ani, potrivit organizației Salvați Copiii. 

Mai mult, de la ultima actualizare a bilanțului, autoritățile palestiniene au precizat că alți 33 de copii au fost uciși în Cisiordania, în timp ce Ministerul israelian al Sănătății a anunțat că 29 de copii au fost uciși în Israel. 

Conform organizației Salvați Copiii, în urmă cu un an, în toate zonele de conflict din peste 20 de țări, au fost uciși 2.985 de copii.

Citește și: Româncă din Israel, mărturii dureroase despre război: "Sper ca toți cei care au fost răpiți să se întoarcă la casele lor"

În 2021, au fost uciși 2.515 copii, iar cu un an înainte alți 2.674.

"Trei săptămâni de violențe au smuls copiii din familii și le-au sfâșiat viețile într-un ritm inimaginabil.

Cifrele sunt sfâșietoare și, având în vedere că violențele nu doar continuă, ci se extind în Gaza chiar acum, mulți alți copii se află într-un grav pericol", a declarat directorul pentru teritoriile palestiniene al organizației Salvați Copiii, Jason Lee.

Salvați Copiii a avertizat că operațiunile terestre extinse ale Israelului vor provoca și mai mulți morți și a cerut încetarea focului.

"Comunitatea internațională trebuie să pună oamenii înaintea politicii – fiecare zi petrecută în dezbateri se soldează cu copii uciși și răniți. 

Copiii trebuie să fie protejați în orice moment, în special atunci când caută siguranță în școli și spitale", a subliniat reprezentantul organizației internaționale, potrivit Sky News.

Citește mai multe din Război în Israel
» Citește mai multe din Război în Israel
TOP articole