Antena 3 CNN Actualitate Orban: „Nu văd în momentul de față motive temeinice pentru revocarea din funcție a șefei DNA”

Orban: „Nu văd în momentul de față motive temeinice pentru revocarea din funcție a șefei DNA”

1 minut de citit Publicat la 20:28 15 Apr 2018 Modificat la 20:28 15 Apr 2018

Ludovic Orban a afirmat faptul că, deși la început nu a fost de acord cu nominalizarea Laurei Codruța Kovesi pentru funcția de procuror șef al DNA, acum nu vede motive temeinice pentru revocarea sa din funcție. 

„Este bine cunoscută poziția mea încă de la prima nominalizare care a fost făcută în persoana doamnei Kovesi, când a fost făcută procuror general. Am avut o poziție critică considerând că nu are experiența necesară pentru o asemenea funcție”, a declarat Ludovic Orban la emisiunea „Subiectiv”.

„La vremea respectivă, propunerea doamnei Kovesi de către Victor Ponta a fost o trădare a votului dat de cetățenii români la alegerile din 2012. Aici suntem în altă situație. Doamna Kovesi e în al doilea mandat, iar motivele pe care Tudorel Toader le-a prezentat public într-un mod actoricesc sunt, după părerea mea, puerile și nu reprezintă temeiul pentru schimbarea din funcție”

Întrebat cum ar caracteriza activitatea lui Kovesi la DNA, Orban a afirmat: „Aș prefera să nu mă puneți pe mine să evaluez activitatea doamnei Kovesi. Nu sunt eu ministrul Justiției, nu sunt eu CSM, nu sunt în situația de a lua vreo decizia legată de doamna Kovesi. Există instituții care au capacitatea de a analiza această activitate. Nu fac parte dintre acei oameni politici cărora să le facă plăcere să vorbească toată ziua despre justiție”. 

„Nu văd în momentul de față motive temeinice pentru revocarea sa din funcție, cu atât mai mult cu cât se apropie de finalul mandatului pe care îl va încheia în jurul datei de martie 2019”, a mai spus Orban. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole