Antena 3 CNN Actualitate Orban le dă replica pensionarilor: ''Îi rog pe părinţii şi pe bunicii noştri să ne înţeleagă. Nu există bani!''

Orban le dă replica pensionarilor: ''Îi rog pe părinţii şi pe bunicii noştri să ne înţeleagă. Nu există bani!''

Iulia Gorgorin
1 minut de citit Publicat la 19:45 25 Sep 2020 Modificat la 19:45 25 Sep 2020

După ce au aflat că proiectul de rectificare bugetară amendat în Parlament prevede o mărire şi mai mare a pensiilor, vârstnicii îşi cer drepturile.

În lege scrie negru pe alb că trebuie să primească pensii mai mari cu 40%, de la Ministerul Muncii însă se vede altfel, aşa că au început răscoala împotriva Violetei Alexandru.

''Aproape 20 de ani s-a procedat în acest mod, până în acest an când doamna ministru Violeta a hotărât să nu respecte această lege. Ăsta este un abuz al doamnei ministru, dar nu e singurul'', spune un reprezentant al organizaţiei pensionarilor.

Cum ministrul nu le dă mai mulţi bani, seniorii vor în replică să îl taxeze printr-un protest pe 1 octombrie.

Premierul Ludovic Orban face apel la răbdarea oamenilor, pe care aceştia deja şi-au pierdut-o. Nu vor câştiga spre dezamăgirea bani în plus.

''Îi rog pe părinţii noştri, pe bunicii noştri, să ne înţeleagă. Nu există bani!'', spune Ludovic Orban.

Dacă legea rectificării bugetare va intra în vigoare cu modificările aleşilor, se va alege praful de economia României, avertizează prim-ministrul.

''Nu vom putea plăti nici pensii, nu vom avea bani de investiţii, nu vom mai putea plăti salariile în sectorul public, nu vom mai putea face faţă cheltuielilor pentru educaţie, sănătate. Bugetul României nu este un sac fără fund'', spune Ludovic Orban.

Premierul se laudă însă, că Executivul condus de el a realizat ce mai mare creştere a punctului de pensie din întreaga Europă în criză economică, adică o majorare de 40%.

Etichete: Ludovic Orban
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole