Obţinerea votului de învestitură este o minune. O spune premierul Ludovic Orban, care adaugă că succesul din Parlament este unul uriaş în condiţiile în care PNL are doar 20% din parlamentari.
Cabinetul Orban, format din 16 miniştri, a obţinut 240 de voturi, cu şapte peste cele 233 de care avea nevoie. Liberalii au revenit astfel la guvernare, după cinci ani de Opoziție.
După votul din Parlament, noii miniştri s-au urcat în microbuz şi au mers împreună, la Palatul Cotroceni, să depună jurământul.
„Este o realizare foarte mare şi vreau să subliniez că ce s-a întâmplat astăzi este un exerciţiu autentic democratic”.
„Suntem după aproape o minune - 7 formaţiuni politice şi grupuri parlamentare, cu un număr redus de parlamentari fiecare, au reuşit în primul rând să se unească, sa pună punct unei guvernări. A doua minune e învestirea acestui guvern - în Parlamentul României, PNL deţine cam 20% şi cu toate astea astăzi am obţinut Tvotul de învestitură”, a declarat Orban.