"Începând de astăzi, cresc pensiile. Guvernul a decis creșterea punctului de pensie și, începând cu luna septembrie, se plătesc pensiile crescute. Punctul de pensie a crescut cu 14% - atât ne-am permis din resursele care există. Orice decizie ulterioară o vom lua în funcție de evoluția economiei. a spus Ludovic Orban într-o vizită la Teleorman.
Casa de Pensii a anunțat când vor fi livrate pensiile în luna septembrie
Casa Națională de Pensii Publice a anunțat beneficiarii sistemului public de pensii că operațiunile referitoare la achitarea drepturilor de pensie pentru luna septembrie 2020 au fost încheiate.
Documentele de plată/informare a plății pensiei au fost expediate către Compania Națională "Poșta Română" SA și au fost finalizate toate celelalte operațiuni care implică plata pensiilor și a celorlalte drepturi de asigurări sociale în luna septembrie 2020.
În luna septembrie, 2020 calendarul de plată va fi respectat, după cum urmează:
Prin CN "Poșta Română" SA:
PENSII 2020. Plăţi curente
• 1 - 15 ale lunii – la domiciliul beneficiarilor;
• pentru pensionarii avizaţi (cei care nu sunt găsiți la domiciliu) drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale, în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective .
PENSII 2020. Plăţi restante
• 11 – 15 ale lunii – la domiciliul beneficiarilor
• pentru pensionarii avizaţi (cei care nu sunt găsiți la domiciliu) drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale, în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective.
PENSII 2020. Plata prin conturi curente sau conturi de card se face în data de 14
Documentul de informare (talonul mov) va fi transmis între 1 - 15 ale lunii – la domiciliul beneficiarilor.
Pentru pensionarii avizaţi la domiciliu documentul de informare se poate ridica de la ghişeele poştale, în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective.
PENSII 2020. Casa Națională de Pensii Publice a reamintit că, începând cu 1 septembrie 2020:
- valoarea punctului de pensie este de 1.442 lei;
- indemnizația socială pentru pensionari este de 800 lei;
- indemnizația pentru însoțitor, în cazul pensionarilor de invaliditate gradul I, este de 1.154 lei.