Premierul Ludovic Orban a scăpat de amendă, pentru afirmaţiile referitoare la "ciuma roşie", la fel şi Liviu Dragnea, pentru cele faţă de protestatarii antiguvernamentali.
Fostul preşedinte al PSD s-a ales însă cu avertisment.
"Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, întrunit în şedinţa de soluţionare a petiţiilor în data de 20 mai 2020, a adoptat următoarele hotărâri: Afirmaţiile domnului Liviu Nicolae Dragnea referitoare la protestatari antiguvernamentali (`unelte jalnice ale acestor securişti`, `curăţăm ţara de mizeria împrăştiată de aceşti şobolani`, `erau patru şobolani care puneau tot felul de întrebări`), reprezintă faptă de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate conform art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. 137/2000, republicată!, se arată într-un comunicat al CNCD.
Premierul Ludovic Orban a scăpat chiar şi fără avertisment. Afirmaţiile sale despre "ciuma roşie" se încadrează în limitele de exprimare, a stabilit instituţia.
"Afirmaţiile domnului Ludovic Orban: `Toată ciuma roşie, toţi cei care se băteau cu cărămida în piept că ei fac referendumul pentru familie, arătându-şi ca nişte farisei credinţa, dar nu în Dumnezeu, ci în idolul la care nu au voie să se închine, s-au dus şi au sărbătorit la nuntă, sfidând pe toţi românii care cred în Dumnezeu, care respectă tradiţia bisericii şi care ţin în această perioadă postul Paştelui. Ăştia nici atei nu sunt, ci mai degrabă sunt păgâni şi nu mai au voie să conducă România`, se încadrează în limitele libertăţii de exprimare şi este protejată de art. 10 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale", mai arată sursa citată.
Nici europarlamentarul Rareş Bogdan nu a fost sancţionat.
"Folosirea apelativului de `ciumă roşie` de către domnul Rareş Bogdan nu reprezintă faptă de discriminare, se încadrează în limita libertăţii de exprimare şi este protejată de art. 10 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale", mai explică CNCD.