Antena 3 CNN Externe Orașul unde oamenii trăiesc fără bani, politică și religie

Orașul unde oamenii trăiesc fără bani, politică și religie

1 minut de citit Publicat la 13:39 16 Iul 2018 Modificat la 13:39 16 Iul 2018

Într-o localitate din India nu există bani, religii sau politică. Este vorba de un loc în care idealul societăţii este acela de a nu urma standardele cu care suntem obişnuiţi.

Locul se află în India de Sud, la 150 de kilometri de Chennai. Auroville a fost fondat în 1968 şi este recunoscut de UNESCO ca un oraş internaţional.

„Ar trebui să existe un loc pe Pământ pe care nicio naţiune să nu îl poată revendica; un loc în care toate fiinţele umane care aspiră la bine să poată trăi ca şi cetăţeni liberi ai lumii, respectând o singură autoritate, şi anume aceea a adevărului suprem. Un loc al păcii şi al armoniei, unde toate instinctele de luptă ale omului să fie folosite pentru a depăşi suferinţele, slăbiciunile şi ignoranţa, pentru a triumfa în faţa limitărilor şi a dizabilităţilor”. Rândurile de mai sus îi aparţin Mirrei Alfassa, cunoscută celor din Auroville ca ”Mama“, potrivit BM.

Ea a avut ideea unei astfel de societăţi ca urmare a relaţiei cu filosoful indian Sri Aurobindo. „Secolul al XIX-lea în India a fost unul imitativ, artificial“, scria Aurobindo în 1909. ”Dacă europenizarea noastră ar fi reuşit, ne-am fi pierdut capacitatea spirituală, forţa intelectuală, elasticitatea specifică şi puterea de a ne reinventa.“

 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole