Antena 3 CNN Actualitate Orașul din România unde trăiesc cei mai fericiți oameni

Orașul din România unde trăiesc cei mai fericiți oameni

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 09:51 13 Iul 2022 Modificat la 10:47 13 Iul 2022

Potrivit cercetării ”Tineri după pandemie: Oraşe Fericite", nivelul de fericire din multelocuri estte de 5,99/10.

6 din 10 tineri sunt de părere că orașele din care provin s-au adaptat pe perioada pandemiei.

Două din șase persoane susțin că ar dori să se implice pe viitor în cadrul unor acțiuni de voluntariat pentru a ajuta la dezvoltarea locurilor natale, potrivit observatornews.ro.

Studiul a demonstrat că nivelul de fericire al tinerilor din România este de 6,69. Majoritatea persoanelor cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani locuiesc alături de părinți, iar vârsta medie la care aceștia aleg să plece pe propriul drum în viață este de 27,9 ani.

Spre deosebire de Iași, unde sunt cei mai fericiți tineri din întreaga țară, Constanța a înregistrat în cadrul studiului realizat cel mai redus nivel de fericire.

În cadrul studiului "Tineri după pandemie: Oraşe Fericite" au fost implicate peste 5.000 de persoane, cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani diin Târgu Jiu, Timișoara, Bacău, Cluj-Napoca, Constanța, Iași și Baia Mare.

Specialiștii au bazat studiul pe fericirea pe care o resimt tinerii, dar și gradul de siguranță pe care îl au.

 

Etichete: Iași România
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole