Antena 3 CNN Actualitate Orașul din România în care primăria a început pregătirile pentru Târgul de Crăciun: „E o notă de sărbătoare, te simți bine”

Orașul din România în care primăria a început pregătirile pentru Târgul de Crăciun: „E o notă de sărbătoare, te simți bine”

de Roxana Mihăiescu    |   

Au început pregătirile pentru decorarea celui de-al doilea cel mai frumos târg de Crăciun din Europa. Zeci de muncitori lucrează încă de la începutul lunii la montarea noilor decorațiuni și luminițe de anul acesta. Deși localnicii spun că este prea devreme, edilul vrea ca totul să fie perfect pregătit pentru cea mai frumoasă lună din an.

Anul acesta, decorarea municipiului Craiova a început la 1 octombrie, iar turiștii și localnicii vor vedea întregul proces până în luna decembrie, când acesta va fi finalizat.

 „Cam devreme, destul de devreme... nu știu dacă deranjează. E plăcut, dar parcă e prea devreme. Dacă nu au altă ocupație, ce să facă?”, spune un localnic.

„Mie îmi place, e o notă de sărbătoare, te simți bine în centrul Craiovei”, spune o localnică.

Oamenii vor putea asista la scena nașterii Domnului, pot admira decoruri inspirate din Star Wars, iar în Piața Mihai Viteazul vor putea vedea celebrele personaje Frumoasa și Bestia.

„Anul acesta avem multe noutăți, foarte multe, chiar dacă nu va ninge, noi vom avea patinoarul de anul trecut, dar vom avea și colaci pe gheață pentru cei care vor să-și aducă aminte de munte. Și, de asemenea, îl vom vedea pe Moș Crăciun venit la Craiova în carne și oase”, a declarat Lia OLguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova.

Artistul care a dat naștere în fiecare an căsuțelor de crăciun din lemn lucrează din timp la noile de coruri din acest an.

„Momentan lucrăm la cele opt căsuțe noi făcute anul ăsta cu tema dintr-un orășel galatic, cu alură culturistă pentru comercianți”, spune acesta.

Familiile cu copii au început să facă deja rezervări pentru Târgul de Crăciun.

„Vom avea cu siguranță un grad de ocupare de 100%. Este deja al treilea an când se întâmplă lucrul acesta. O să schimbăm formula de adresare la telefon și o să spunem nu mai există locuri de cazare”, spune managerul unui hotel.

Anul acesta, la Târgul de Crăciun din Craiova se va desfășura cel mai mare festival gastronomic la care sunt așteptați cei mai celebri bucătari din străinătate.

Subiecte în articol: Târg de Crăciun Craiova pregatiri
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile