Antena 3 CNN Economic Biz News Forbes: Timişoara, cel mai bun oraş pentru afaceri din România în 2016

Forbes: Timişoara, cel mai bun oraş pentru afaceri din România în 2016

1 minut de citit Publicat la 16:14 09 Feb 2016 Modificat la 16:14 09 Feb 2016
Municipiul Timişoara a fost desemnat de Revista Forbes 'cel mai bun oraş pentru afaceri din România în 2016', pentru al doilea an consecutiv, municipiul conducând în Top 10 al acestei clasificări realizate de publicaţie, fiind urmată de Cluj Napoca şi de Bucureşti, a declarat, marţi, primarul Nicolae Robu.

Edilul a menţionat faptul că la realizarea topului, spre deosebire de anii precedenţi, cei de la Forbes au ţinut cont şi de integritatea primarilor oraşelor.

'Topul se referă la cele 40 de oraşe din România şi ţine cont de indicatori economici serioşi. Şi în acest an primim acest titlu. Pe primul loc este Timişoara (...). În Timişoara merg bine nu doar afacerile din domeniile IT şi automotive, ci şi alte industrii, prin prisma cifrei de afaceri realizate de companiile respective, dar şi a valorii adăugate cu care acestea operează', a afirmat primarul, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Nicolae Robu a subliniat că printre aspectele de care au ţinut cont cei de la Revista Forbes când au alcătuit clasamentul, se remarcă deschiderea totală de care a dat dovadă Primăria Timişoarei faţă de investitori, dar şi de facilităţile pe care administraţia locală le acordă acestora.

În ultima perioadă, domeniul care a cunoscut o ascensiune fulminantă în Timişoara a fost IT-ul, potrivit celor de la Forbes, citaţi de Nicolae Robu.


.

Citește mai multe din Biz News
» Citește mai multe din Biz News
TOP articole