Locuitorii din cantonul elvețian Geneva vor avea parte de cel mai mare venit minim garantat din lume, scrie The Guardian. Este vorba despre 4.000 de franci elvețieni, echivalentul a 3.700 de euro.
Măsura, respinsă în 2011 și 2014, a fost adoptată acum cu majoritate de voturi, după ce mai multe rapoarte au arătat că pandemia de COVID a dus la sărăcirea populației în ultimele luni.
“Criza COVID a arătat mai clar decât orice că o parte a populației nu face față traiului în Geneva. 4.000 de franci e minimum necesar ca să nu cazi în sărăcie extremă”, a declarat Michel Charrat, președintele Grupului Transfrontalier European, organizație independentă pentru ajutorarea persoanelor care locuiesc și muncesc la granița franco-elvețiană.
Comparativ cu Franţa vecină, cetăţenii din Geneva vor avea de acum o sumă dublă garantată de stat. La fel de adevărat este că Geneva este unul dintre cele mai scumpe orașe din lume.
De noul venit minim garantat vor beneficia 30.000 de persoane care aveau salarii insuficiente, 75% dintre acestea fiind femei.