Traficul a fost complet blocat și mai multe echipe de intervenție au fost mobilizate în zonă.
"Podul provizoriu de pe drumul național DN 2H a fost închis la primele ore ale dimineții, după ce viitura de pe râul Suceava a făcut ca acest viaduct să nu mai prezinte siguranță pentru circulația rutieră.
Practic, viitura, care a început undeva la ora 3:00, a îndepărtat pietrișul de pe tuburile de beton și a creat gropi adânci în structură.
Drept urmare, localitatea Milișăuți a fost împărțită în două, iar localnicii care vor să ajungă dintr-o parte în cealaltă a râului Suceava trebuie să ocolească circa 15 kilometri.
Acest pod provizoriu este situat pe ruta directă de legătură între Suceava și Rădăuți, fiind menit să asigure circulația pe perioada în care Podul Mare este în reabilitare.
Podul provizoriu de la Mișlăuți ar putea fi redeschis circulației în câteva zile
Acum, șoferii trebuie să găsească rute alternative, fie prin Satu Mare, fie pe drumul județean, prin Solca, și să ajungă la Rădăuți.
Potrivit constructorului, ar urma ca timp de 2 zile să se lucreze și podul provizoriu să fie redeschis circulației. Asta, cu condiția ca viitura să scadă în intensitate structura podului provizoriu acestuia să nu fie afectată mai grav.
În GALERIA FOTO următoare, imagini cu podul avariat de la Mișlăuți:
[GAL layout="4"]Deocamdată, tuburile de beton nu au fost mutate din loc, asta fiind un lucru bun, potrivit autorităților, motiv pentru care se speră că podul va putea fi redeschis cât mai curând", a relatat corespondentul Antena 3 CNN, Paul Ciurari.
Potrivit autorităților, cât timp podul provizoriu de la Mișlăuți este închis, rămân valabile rutele alternative prin DN 17A, intersecție Bălcăuți, DN 2 spre și dinspre Suceava.
De asemenea, se poate utiliza traseul DN 2K, Solca - Milișăuți, care se desprinde din DN 2E, Spătărești - Vicovu de Sus / Suceava.