Antena 3 CNN Actualitate Inedit Oraşul din România care îşi botează tramvaiele cu numele personalităţilor: Ana Aslan, Panait Istrati, Nicu Alifantis sau Johnny Răducanu

Oraşul din România care îşi botează tramvaiele cu numele personalităţilor: Ana Aslan, Panait Istrati, Nicu Alifantis sau Johnny Răducanu

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 12:19 16 Apr 2024 Modificat la 12:19 16 Apr 2024

"Încă opt tramvaie noi, tot cu fonduri europene. Produse tot în România, la Astra Arad, identice cu cele două deja aflate în trafic.

Cele opt tramvaie noi vor purta nume și se vor alătura marilor personalități Ana Aslan și Maria Filotti. Cum se vor numi? Hariclea Darclee, Panait Istrati, Mihail Sebastian, Johnny Răducanu, Fănuș Neagu, Nică Petre.

Tramvaiul care va ajunge în luna august, de Zilele Brăilei, se va numi Nicu Alifantis! Am luat această decizie cu acordul maestrului. În plus, numele celui de al 10-lea tramvai îl stabilim împreună cu brăilenii”, susține primarul municipiului Brăila, Marin Dragomir.

Primarul Marin Dragomir a mai anunțat că lucrările sunt avansate și noile tramvaie din imagini vor circula, începând din august 2024, de la Bulevardul Independenței, Calea Galați și până în Parcul Monument.

PRIMA VESTE BUNĂ CU TRAMVAIE NOI: - încă 8 tramvaie noi - tot cu fonduri europene - produse tot în România la Astra...

Publicată de Dragomir Viorel Marian pe Luni, 15 aprilie 2024
Citește mai multe din Inedit
» Citește mai multe din Inedit
TOP articole