Antena 3 CNN Actualitate Locale Orașul din România unde se deschide cea mai mare fabrică de BCA din țară. 100 de noi locuri de muncă vor fi create | Primar: "Probabil în primăvară vor începe recrutările"

Orașul din România unde se deschide cea mai mare fabrică de BCA din țară. 100 de noi locuri de muncă vor fi create | Primar: "Probabil în primăvară vor începe recrutările"

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 00:00 11 Ian 2024 Modificat la 10:02 12 Ian 2024

În acest an, în luna noiembrie, ar trebui inaugurată fabrica de BCA de la Târgu-Cărbunești, investiție de 30 de milioane de euro a companiei Soceram. Fabrica se întinde pe o suprafață de 10 hectare, în zona Cojani.

În iulie 2023, primarul Dănuț Birău anunța că lucrările de realizare a unității de producție sunt în grafic.

La cea mai mare fabrică de BCA-uri din România ar urma să lucreze 100 de angajați. În primăvara acestui an, ar putea începe recrutările de personal.

În galeria foto puteți vedea imagini din interiorul fabricii în care Soceram produce BCA Nut și Feder românesc, la Cordun, județul Neamț.

[GAL layout="5"]

Primarul orașului Târgu-Cărbunești, Dănuț Birău, speră ca și alți investitori să fie atrași să-și dezvolte afaceri în satul Cojani, acolo unde va funcționa fabrica Soceram.

"Termenul de finalizare a lucrărilor este noiembrie 2024. Deocamdată, lucrurile merg conform planificării inițiale. Lucrările sunt în grafic și sper că va fi așa și în continuare, în așa fel încât, la sfârșitul anului 2024, să putem să avem încă 100 și ceva de noi angajați pe raza orașului Târgu-Cărbunești și acest operator economic să înceapă să producă BCA-uri la această fabrică, cea mai mare din România.

BCA-uri atât de necesare industriei de construcții și din țara noastră, dar, sigur, foarte multe vor merge la export. Va fi un lucru benefic atât pentru oamenii care vor lucra acolo, cât și pentru localitatea noastră, pentru că vor fi bani care vor veni la bugetul local din impozitul pe venituri, din impozitul pe construcții și această unitate poate să atragă și alți investitori în jurul ei, în momentul în care se va vedea că este o afacere de succes.

Deocamdată, se lucrează acolo, probabil undeva în primăvara anului viitor vor începe acele depuneri de CV-uri, recrutările, în așa fel încât, în momentul când fabrica va fi deschisă, să poată lucra oameni care deja au fost instruiți și pregătiți în celelalte fabrici pe care Soceram le are în țara noastră", afirma edilul, în luna iulie.

Comuna din România unde se va deschide o fabrică nouă de ulei: "Una dintre cele mai mari din țară"

O nouă fabrică de ulei se va deschide într-o comună din România. Potrivit autorităților locale, va fi una dintre cele mai mari și mai bine dotate din țară.

Este vorba despre o fabrică de ulei care ar urma să fie deschisă în comuna Țânțăreni.

"O să mai fie o investiție importantă care se profilează la Țânțăreni, realizată de un mare agent economic.

Va fi una dintre cele mai dotate și mai mari fabrici de ulei din România.

Investiția este realizată prin implicarea președintelui Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu", a declarat senatorul PSD, Cristi Rujan, la o emisiune radio, potrivit gorjonline.ro.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole