Antena 3 CNN Actualitate Locale Oraşul din România unde au fost livrate 65.000 de măști de protecţie | Edil: "Nu ştiu ce o să facem cu ele"

Oraşul din România unde au fost livrate 65.000 de măști de protecţie | Edil: "Nu ştiu ce o să facem cu ele"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 19:17 25 Noi 2023 Modificat la 19:17 25 Noi 2023

Este vorba despre Galaţi, acolo unde livrarea de măşti de protecţie s-a făcut în baza unui contract care a început în 2020, atunci când era necesară creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare, dar care a fost încheiat în această vară pentru că achizițiile propriu zise şi livrarea au durat foarte mult.

Produsele ar urma să ajungă în unitățile de învăţământ.

"S-a primit la sfârșitul lunii octombrie. Sunt un număr de 47. A venit furnizorul direct și le-a predat. Erau necesare în perioada pandemiei. Acum nu știm ce să facem cu ele. Am mai primit 65.000 de măști la începutul lunii octombrie și 5.300 de mănuși", au spus oficialii din Galaţi. 

"O serie întreagă de unități de învățământ din județul Galați sau cel puțin din municipiu, au primit în ultima perioadă materiale destinate protecției împotriva COVID-19. Au primit foarte multe, în cantități foarte mari. Este un proiect al Primăriei, din câte am văzut. Este un proiect destinat protecției împotriva COVID-19. Cu siguranță vom încerca să le donăm, să le distribuim celor care au reală nevoie", au mai transmis reprezentații primăriei Galaţi. 

"Avem un număr relativ mediu de infecții respiratorii, ceea ce nu impune măsuri de protecție exagerate, cum ar fi purtare a măștilor de protecție", a spus un medic. 

 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole