Antena 3 CNN Actualitate Locale Oraşul din România în care se va construi campus profesional de 22 milioane de euro, fonduri UE: "Este cel mai mare proiect educaţional"

Oraşul din România în care se va construi campus profesional de 22 milioane de euro, fonduri UE: "Este cel mai mare proiect educaţional"

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 20:00 05 Apr 2024 Modificat la 20:00 05 Apr 2024

Proiectul, în valoare de peste 20 de milioane de euro, a fost semnat de primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, şi ministrul Educaţiei, Ligia Deca.

"Este cel mai mare proiect educațional, în valoare de peste 20 de milioane de euro, care se va realiza în Galați, cu fonduri PNRR. Am convingerea că împreună cu partenerii din acest consorțiu vom reașeza învățământul profesional pe baze noi, conform cerințelor pieței muncii la acest moment”, a spus Ionuţ Pucheanu, primarul Municipiului Galaţi.

Consorțiul gălățean este format din Primăria municipiului Galați, că lider de parteneriat, alături de Universitatea „Dunărea de Jos” Galați, Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu„ Galați, Thecon SRL, I.V Future, Șantierul Naval Damen Galați S.A, Grande Dolceria S.R.L., Inspectoratul Școlar Județean Galați și Inspectoratul Școlar Județean Brăila.

Scopul principal al Consorțiului îl constituie „asigurarea educației și formării profesionale inițiale în sistem dual, prin dezvoltarea unui parteneriat cu operatorii economici selectați și cu alți parteneri relevanți pentru a adapta educația și formarea profesională la cerințele pieței muncii”.

Astfel, va fi construit și dotat un campus profesional integrat regional pentru învățământul dual din municipiul Galați care să contribuie la dezvoltarea învățământului profesional atât prin creșterea numărului de domenii/calificări/absolvenți, cât și prin asigurarea unui parcurs educațional pentru elevii înscriși în învățământul dual.

De asemenea, se are în vedere crearea premiselor care să permită absolvenților învățământului dual preuniversitar continuarea studiilor în învățământul universitar.

Spații de cazare, cantine, baze sportive și săli de lectură

Campusul profesional va avea sediul în municipiul Galați, pe stradă 1 Decembrie 1918, nr. 25 (Liceul Tehnologic Aurel Vlaicu) și va avea în componentă spații precum: spații de cazare (un cămin în care vor fi cazați tinerii ce nu locuiesc în Galați și urmează cursurile de învățământ dual), cantine, baze sportive (trei terenuri de sport multifuncționale, aflate în aer liber, ce vor putea fi folosite în timpul liber de către participanții la procesul educațional dual), săli de lectură, biblioteca, spații de recreere, spații pentru cursuri, laboratoare tematice și ateliere de lucru unde tinerii vor putea să își dezvolte aptitudini noi, necesare pe piață forței de muncă.

Prin proiect se propune acordarea de burse pe o perioada de trei ani școlari/universitari unui număr de 150 de elevi și 60 de studenți ce provin din medii defavorizate, care vor fi oferite obligatoriu și direct pe toată durata școlarizării. Totalul burselor propuse fiind de 3.600.000 lei.

Totodată, investiția va contribui atât la dezvoltarea cadrului de formare profesională în campus și în întreprinderile partenere, cât și la valorificarea în parteneriat a resurselor.

#Galați: Construim un campus regional pentru pregătirea profesională a tinerilor Este un proiect de 22 milioane de...

Publicată de Ionut Pucheanu pe Joi, 4 aprilie 2024
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole