Antena 3 CNN Externe Orașul din Europa unde a nins, la câteva zile după ce au fost 30 de grade! Imagini cu zăpada adusă de Ciclonul Poppea în plină lună august

Orașul din Europa unde a nins, la câteva zile după ce au fost 30 de grade! Imagini cu zăpada adusă de Ciclonul Poppea în plină lună august

Mia Lungu
<1 minut de citit Publicat la 17:06 28 Aug 2023 Modificat la 23:29 28 Aug 2023

Deși sezonul de schi părea unul îndepărtat, ei bine, în Italia, în provincia Torino, în zona Sestriere, localnicii s-au trezit îngropați în zăpadă.

20 de centimetri de zăpadă s-au depus în urma ninsorilor care au avut loc luni dimineață. La ora 10:00 se înregistra un grad Celsius în zona respectivă, la altitudini de 2.500 m, iar mai multe străzi au fost blocate.

Pompierii intervin la această oră pentru a salva mai multe mașini rămase blocate pe aceste străzi, pentru că a nins în mod neașteptat.

Ciclonul Poppea, care a început să-și facă simțită prezența încă de ieri în Italia, a adus scăderi dramatice de temperaturi, chiar cu 15-20 de grade, astfel încât localnicii din zona în care a nins declară că acum câteva zile se înregistrau 30 de grade și o căldură insuportabilă.

Ei bine, astăzi au parte de zăpadă în plin sezon estival, pentru prima oară, desigur, în istorie.

Autoritățile din Italia acționează în acest moment pentru a curăța drumurile de zăpadă și pentru a reda circulației tot traficul. Pe de altă parte, oamenii se bucură de un peisaj de iarnă în plină lună august.

[GAL layout="5"]
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole