Antena 3 CNN Coronavirus Un oraş din China, închis din nou de teama valului doi de coronavirus

Un oraş din China, închis din nou de teama valului doi de coronavirus

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 14:35 13 Mai 2020 Modificat la 14:35 13 Mai 2020

Astfel, a fost suspendat transportul în comun, iar locuitorii nu mai pot ieşi din localitate decât dacă au fost testaţi pentru coronavirus în ultimele 48 de ore, potrivit agerpres.ro.

Şcolile unde se reluaseră cursurile au fost reînchise imediat, iar activitatea cinematografelor, sălilor de sport, cafenelelor şi altor localuri publice a fost din nou interzisă. 

Farmaciile trebuie să comunice autorităţilor identitatea celor care cumpără medicamente analgezice şi antivirale, au precizat autorităţile locale.

Unul din viceprimari a recunoscut că "situaţia este destul de gravă şi de complicată" şi există "un pericol mare de răspândire crescută a virusului".

Jilin, cu peste patru milioane de locuitori, se află în provincia cu acelaşi nume de la frontiera cu Coreea de Nord, la fel ca şi oraşul Shulan, unde a fost depistat la sfârşitul săptămânii trecute un nou focar de infecţie cu coronavirus.

Situaţia începuse să revină treptat la normal peste tot în China după 8 aprilie, când a luat sfârşit carantina la Wuhan, oraşul din centrul ţării de unde s-a declanşat anul trecut pandemia de COVID-19. 

Ultimul deces după infectarea cu coronavirus a fost raportat în China pe 7 aprilie. Bilanţul la nivel naţional este de 82.926 de cazuri, din care 4633 mortale.
 

Etichete: China jilin
Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole