Antena 3 CNN Actualitate ORA DE VARĂ. Decizia care ar putea elimina ORA DE VARĂ. Cum s-ar putea schimba ceasul

ORA DE VARĂ. Decizia care ar putea elimina ORA DE VARĂ. Cum s-ar putea schimba ceasul

2 minute de citit Publicat la 18:09 13 Feb 2018 Modificat la 18:09 13 Feb 2018

ORA DE VARĂ Ora de vară este ora legală adoptată de unele țări sau teritorii pe timpul unei părți a anului, cu începere la o dată din timpul primăverii și până la o dată din timpul toamnei. ORA DE VARĂ Ora de vară este de obicei cu o oră înaintea orei oficiale standard, care este de multe ori greșit numită, prin contrast cu ora de vară, ora de iarnă. ORA DE VARĂ

ORA DE VARĂ Acest sistem are ca scop folosirea din plin, cât mai mult timp, a luminii Soarelui. În lunile de vară, ora este dată înainte pentru ca principalele activități umane să se desfășoare cât mai mult posibil pe lumină naturală; în acest fel se economisește energia electrică necesară iluminatului.

ORA DE VARĂ Deputaţii europeni au cerut o evaluare a regimului actual al orei şi, dacă este necesar, o revizuire a regulilor, într-o rezoluţie adoptată joi în Parlamentul European la Strasbourg, informează legislativul european într-un comunicat de presă.

ORA DE VARĂ Iniţiative cetăţeneşti au arătat o anumită îngrijorare faţă de modificarea bi-anuală a orei, care marchează începutul şi sfârşitul perioadei de vară şi care are loc în prezent în ultimul weekend din martie şi, respectiv, octombrie. Numeroase studii nu au reuşit să tragă o concluzie clară, dar indică anumite efecte negative asupra sănătăţii umane, spun deputaţii. Ei cer Comisiei să evalueze în detaliu directiva privind ora de vară şi, dacă este cazul, să propună revizuirea ei.

ORA DE VARĂ Rezoluţia a fost adoptată cu 384 de voturi pentru, 153 împotrivă şi 12 abţineri.

ORA DE VARĂ Directiva privind aranjamentele actuale ale schimbării orei, care a intrat în vigoare în 2001, stabileşte o dată şi o oră comune pentru începerea şi încheierea perioadei de vară în Uniunea Europeană, cu scopul de a ajuta funcţionarea efectivă a pieţei interne, menţionează comunicatul citat

ORA DE VARĂ Ora de vară este ora legală adoptată de unele țări sau teritorii pe timpul unei părți a anului, cu începere la o dată din timpul primăverii și până la o dată din timpul toamnei. Ora de vară este de obicei cu o oră înaintea orei oficiale standard, care este de multe ori greșit numită, prin contrast cu ora de vară, ora de iarnă.

ORA DE VARĂ Acest sistem are ca scop folosirea din plin, cât mai mult timp, a luminii Soarelui. În lunile de vară, ora este dată înainte pentru ca principalele activități umane să se desfășoare cât mai mult posibil pe lumină naturală; în acest fel se economisește energia electrică necesară iluminatului.

 

Etichete: ora de vara
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole