Antena 3 CNN Actualitate Ora de vară 2022. Când se dau ceasurile înainte cu o oră

Ora de vară 2022. Când se dau ceasurile înainte cu o oră

Gabriel Dano
2 minute de citit Publicat la 16:35 10 Mar 2022 Modificat la 17:08 10 Mar 2022

În fiecare an, la sfârșitul lunii martie, trecem la ora de vară pentru a putea beneficia de mai multă lumină pe timpul zilei. Schimbarea are loc de fiecare dată în timpul weekendului, în toiul nopții, pentru ca impactul asupra activităților esențiale să fie cât mai mic.

Ceasurile se întorc vor da apoi cu o oră înainte în ultima duminică a lunii octombrie, adică în noaptea de 29 spre 30 octombrie, în 2022.

În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932. Din 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată și a fost reintrodusă în România începând cu 1979.

Ora de vară 2022. Când vom renunţa la schimbarea orei

În 1996, ţinând cont de avantajele decalării orarului cu o oră vara, pentru a profita la maximum de orele de lumină, acest orar a fost prelungit în Europa cu încă o lună.

Din 1997, ora de vară începe în România în ultima duminică din martie şi se încheie în ultima duminică din octombrie, la fel ca în toate ţările europene.

În 2019, Parlamentul European a votat în favoarea unei propuneri de renunţare la obligativitatea trecerii la ora de vară la nivelul Uniunii Europene, însă potrivit propunerii, fiecare stat membru va avea dreptul să decidă dacă va păstra actualul sistem sau va renunţa la schimbarea orei.

Ora de vară a fost prima dată propusă de un entomolog din Noua Zeelandă, George Vernon Hudson, în 1895. 110 ţări din întreaga lume folosesc astăzi acest mecanism, notează Mediafax.

În Europa, Islanda este singura ţară care nu foloseşte ora de vară. Rusia a început să aplice acest sistem din 1981, însă a renunţat după 20 de ani, pe motiv că nu vrea să streseze cetăţenii.

Ora de vară 2022. Cum ne afectează sănătatea trecerea la ora de vară

Oamenii au nevoie de aproximativ o săptămână pentru a se adapta la ora de vară, deoarece trebuie să se trezească cu o oră mai devreme decât s-au obişnuit. Pentru cei care suferă de anumite probleme de sănătate, efectele schimbării ritmului biologic ar putea fi mai serioase.

„Cei mai mulţi dintre noi îşi vor ajusta ceasul biologic destul de rapid. După câteva zile se vor obişnui cu noul program”, spune Xiaoyong Yang, un profesor asistent la Universitatea Yale. „Totuşi, pentru anumite grupuri de oameni, cei care suferă de depresie sau de probleme cardiace, unele cercetări sugerează că (n.r. ei) dezvoltă un risc mai mare de sinucidere, respectiv, atacuri de cord”, spune Yang.

Un studiu australian a descoperit că riscul bărbaţilor de a se sinucide la câteva săptămâni după trecerea la ora de vară este mai mare decât în restul anului. O altă cercetare realizată în Suedia a relevat că numărul atacurilor de cord a crescut cu 6 sau chiar 10 procente în primele trei zile lucrătoare după schimbarea orei.

Studiile au demonstrat că pe perioada de vară sunt mai puţine infracţiuni şi accidente rutiere, iar oamenii consumă mai puţină energie electrică. De asemenea, ţările cu mai multe ore de lumină naturală au locuitori mai fericiţi.

Etichete: ora de vară 2022
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole