Antena 3 CNN Actualitate Social ORA DE VARĂ 2018. Când trecem de fapt la ora de vară în acest an

ORA DE VARĂ 2018. Când trecem de fapt la ora de vară în acest an

1 minut de citit Publicat la 20:43 23 Mar 2018 Modificat la 20:43 23 Mar 2018

ORA DE VARĂ 2018 În dimineaţa de duminică, 25 martie, cetăţenii din Uniunea Europeană (UE) vor da ceasurile înainte cu o oră, o schimbare reglementată de legislaţia comunitară cu scopul de a profita la maximum de programul diurn şi a economisi astfel energie, relatează vineri EFE.

ORA DE VARĂ 2018 În noaptea de sâmbătă spre duminică, europenii vor dormi mai puţin cu o oră având în vedere că ceasurile vor fi date înainte, iar ora 03:00 va deveni ora 04:00, în cazul României.

ORA DE VARĂ 2018 Această schimbare de oră se produce de două ori pe an, în mod obişnuit în ultima duminică din martie şi ultima duminică din octombrie şi a început să se generalizeze din 1974, când s-a produs prima criză de petrol, iar unele ţări au decis să devanseze cu o oră ceasurile pentru a profita de lumină şi a economisi electricitate.

ORA DE VARĂ 2018 Comisia Europeană (CE) a decis să armonizeze data schimbării orei de vară, pe care iniţial fiecare ţară o decidea între martie şi aprilie, pentru a evita eventuale perturbări ale orarelor, precum cele ale trenurilor europene.

ORA DE VARĂ 2018 În octombrie anul trecut, peste 70 de eurodeputaţi din toate grupurile politice au cerut introducerea unei moţiuni în Parlamentul European (PE) pentru a pune capăt schimbării de două ori pe an a orei care, potrivit lor, provoacă dereglări ale sănătăţii persoanelor şi la nivel economic.

ORA DE VARĂ 2018 Iniţiativa se bazează pe propuneri venite din Suedia, Danemarca, Finlanda, Germania, Olanda, Slovacia, Cehia, Franţa şi Belgia, unde mii de cetăţeni s-au opus acestei schimbări prevăzută în legislaţia europeană.

ORA DE VARĂ 2018 Începând de duminică, trei ţări europene, Marea Britanie, Irlanda şi Portugalia, se vor plasa la diferenţă de o oră cu GMT

Etichete: ora de vara
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole