Antena 3 CNN Actualitate Ora de iarnă. Ceasurile se dau înapoi cu o oră la noapte. Ce să faci ca să nu te afecteze schimbarea

Ora de iarnă. Ceasurile se dau înapoi cu o oră la noapte. Ce să faci ca să nu te afecteze schimbarea

S.T.
1 minut de citit Publicat la 16:27 27 Oct 2018 Modificat la 16:27 27 Oct 2018

ORA DE IARNĂ 2018. România trece duminică la ora oficială de iarnă, ora 4.00 devenind ora 3.00, ceea ce va face ca ziua de 28 octombrie să fie cea mai lungă din acest an.

ORA DE IARNĂ 2018. În noaptea de sâmbătă spre duminică, România revine de la ora de vară, care se aplică din ultima duminică a lunii martie, la ora Europei de Est sau Timpul Legal Român. Astfel, începând de duminică, România va avea două ore avans faţă de timpul universal coordonat (UTC).

ORA DE IARNĂ 2018. CFR Călători a anunţat că schimbarea orei nu modifică mersul trenurilor în vigoare.

ORA DE IARNĂ 2018. În noaptea de sâmbătă spre duminică, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4 AM vor pleca la orele din Mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale.

ORA DE IARNĂ 2018. Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4 AM, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinaţie.

Ora de iarnă 2018. Oamenii se pot confrunta cu tulburări legate de somn. De asemenea, capacitatea de muncă poate fi afectată, la fel și concentrarea.

Ora de iarnă 2018. Este bine să știm ce avem de făcut pentru a suporta mai ușor această schimbare. De exemplu, este recomandat să reglăm ceasul din timp pentru a ne obșnui cu gândul că se schimbă ora, să mergem la culcare cu o oră mai târziu sâmbătă seara, astfel încât trezirea de dimineață să se facă la ora considerată obișnuită pentru organism.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole