Nu poți să judeci cum trăiesc oamenii. Important este ce iese din casă, copiii noștri. Poate și noi am trăit într-o perioada într-un mediu toxic și am avut perioade în care am întâmpinat dificultăți în relațiile sociale.
Atașamentul puternic, mamosenia, protecția, cocolositul dus în extrem, când ieși în societatea nu mai ești pregătit deloc. Un semn e când problemele de atașament sunt foarte serioase.
Neadaptarea. Au conflicte cu cei din jur. Au conflicte cu colegii. Un copil când îl crești și când îl educi dacă nu îl pui să aibă responsabilitate nu mai au încredere în ei și nu au încredere în oameni. Sunt singuratici.
Copiii simt permanent că nu sunt suficient de buni și nu știu să facă față eșecului. Avem exemple multe de oameni care își pun capăt zilelor, cad în depresie, se duc spre tot felul de vicii pentru că nu știu să facă față eșecului.
Comportamente moștenite. Noi trebuie să învățăm corect a gestiona situația că să nu ajungem în situații extreme. Ceea ce n-au reușit părinții cer de la copiii lor. Cer foarte mult.
Oameni care nu sunt conștienți de valorile lor. Li se știrbește stimă de sine. Când au încercat să facă un pas li s-a spus “n-o să poți că sunt alțîi mai buni”. Nu cere sfaturi când vrei să faci ceva. N-o să te învețe nimeni.
Oamenii care sunt foarte critici cu ei. De obicei vin din niște părinți toxici. Tot timpul au fost criticăți. Critică în exces în familie duce la critica de sine.
Când îți pui sentimentele pe ultimul loc. Să nu ne fie rușine să spunem “te iubesc”, “mi-e dor”. Să nu ne fie rușine să îmbrățișăm. Copiii simt nevoie de dragoste, toată lumea simte asta. Să ne spunem sentimentele e foarte important. Vom aduce un fel de bunătate în oameni.
Oamenii care se simt mereu că un copil neajutorat, victima. Sunt părințîi care nu vor să înțeleagă că copilul lor este adult, au crescut. Și tot îl dadacesc.
Copiii care se simt de multe ori anxioși. Cei care fac tot timpul probleme în casă. Taie, dărâma, ascund. Asta e manifestarea lor de a atrage atenția. Și oamenii mari sunt la fel. Ei cresc așa, nu se schimbă. Anxietatea e din relația cu părințîi, când nu ii bagă în seama.