Canicula a mai făcut câteva decese în mai puțin de 24 de ore, în România, astfel că numărul victimelor răpuse de căldură a ajuns la opt. Valul de căldură a pus stăpânire pe țara noastră, iar medicii ne atenționează să nu ieșim din casă, dacă nu avem nevoie cu adevărat.
UPDATE 18.10 - Un bărbat de 48 ani, din satul Sauca, comuna vasluiană Laza, a murit sâmbătă după-amiază, după ce a lucrat la câmp în condiţii caniculare, i-a venit rău şi a fost preluat de un echipaj SMURD Vaslui cu o hipertermie de 42,5 grade, a declarat, duminică, dr. Alexandrina Ciubotari din cadrul SMURD Vaslui.
Potrivit sursei citate, echipajul SMURD a găsit victima în stop cardiorespirator, însă în urma manevrelor de resuscitare a reuşit să-i repornească inima. În momentul când a ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean Vaslui, bărbatul a intrat din nou în stop cardiorespirator, medicii l-au resuscitat timp de 45 de minute, dar în cele din urmă au declarat decesul.
"Pacientul a fost preluat sub manevre de resuscitare, stabilizat şi adus la UPU. Aici a prezentat al doilea stop, s-au făcut manevre 45 de minute, nu a răspuns, declarându-se decesul. Pacientul a lucrat în această zi, în condiţii caniculare. Acasă s-a deteriorat starea lui neurologică şi a intrat în stop. La preluare, pacientul avea hipertermie 42,5 grade temperatură. Căldura a fost de vină. Populaţia nu ţine cont de atenţionări şi ne confruntăm cu victime la acest moment", a spus Ciubotari.
----------------------------
Știrea inițială 16.14
Duminică, s-a aflat că un bărbat în vârstă de 56 de ani din Flămânzi, Botoșani a decedat, sâmbătă seară, din cauza caniculei, au declarat surse din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Mavromati.
Potrivit acestora, bărbatul a căzut în stradă, iar martorii au sunat la 112 pentru a cere intervenţia de urgenţă a unei echipe medicale.
El a fost transportat la Centrul medico-social din Flămânzi, iar medicul de acolo a cerut intervenţia unei ambulanţe pentru a fi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati.
Preluat de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, botoşăneanul a intrat în stop cardio-respirator, fiind declarat decedat imediat după ce a ajuns la spital.
De asemenea, un bărbat de 50 ani, din comuna gălăţeană Cavadineşti, a fost găsit decedat sâmbătă seară pe un câmp din apropierea localităţii, probabil din cauza caniculei, a declarat, duminică, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi, Mihai Polinschi.
Potrivit acestuia, bărbatul ieşise cu vacile la păscut chiar dacă în câmp temperatura era foarte mare. Cum nu era cunoscut cu probleme medicale şi nici nu avea urme de violenţă, cel mai probabil expunerea la temperaturile extreme i-a cauzat decesul.
"Era vorba despre un bărbat de 50 de ani care era la câmp, păştea vacile. A fost găsit decedat în câmp în plină caniculă de către nişte consăteni. Echipajul nostru care a sosit la faţa locului l-a găsit decedat deja de câteva ore. Nu avea urme de violenţă şi nu avea istoric medical. Cel mai posibil, canicula a fost factorul agravant", a spus Polinschi.
În ultimele 24 de ore, a arătat purtătorul de cuvânt, Serviciul Judeţean de Ambulanţă a mai intervenit pentru şase persoane leşinate în locuri publice din pricina caniculei. Este vorba despre persoane cu vârste între 8 şi 80 de ani.
Joi după-amiază, în municipiul Galaţi s-a înregistrat un deces pe fondul caniculei, un bărbat de 60 de ani, căzut în faţa blocului în care locuia, iar vineri, un alt bărbat, de 68 de ani, din comuna Moscu, a suferit un accident vascular cerebral după ce a circulat, la orele prânzului, prin soare.
Recomandările Ministerului Sănătății pentru zilele caniculare
Având în vedere avertizările meteo, pentru prevenirea incidentelor în această perioadă cu temperaturi extrem de ridicate, Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei să asculte sfaturile medicilor şi să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 şi 18.
În perioadele de caniculă este recomandat consumul zilnic de lichide (1,5 – 2 litri de lichide), fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Este necesar un pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.
Medicii ne sfătuiesc să consumăm în fiecare zi cât mai multe fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă. O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă.
Nu trebuie consumat alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Este obligatorie evitarea băuturilor cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri racoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.
Pe parcursul zilei este bine să facem duşuri calduţe, fără a ne şterge de apă, iar dacă avem aer condiţionat, aparatul trebuie reglat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală.
Dacă nu aveți aer condiționat în locuință, la locul de muncă, petreceți 2-3 ore zilnic în spații care beneficiază de aer condiționat (spații publice, farmacii, biserică, magazine).
Dacă este absolut necesar să plecați de acasă între orele amiezii trebuie să folosiți o ţinută adecvată: pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise.
Evitaţi activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit etc) şi aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită.
Persoanele care suferă de anumite afecțiuni iși vor continua tratamentul conform indicațiilor medicului. Este foarte util ca în aceste perioade de caniculă, persoanele cu afecțiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulație, mentale sau cu hipertensiune să consulte medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente.
În cazul copiilor aflaţi în tabără, medicii recomandă ca alimentele să respecte riguros normele de igienă şi să fie proaspete, iar însoţitorii să aibă grijă de hidratarea corespunzătoare a copiilor. În timpul zilei, copiii vor fi supravegheaţi, iar locurile de joacă trebuie amplasate la umbră. De asemenea, scăldatul, acolo unde este cazul, va fi făcut sub absolută supraveghere a însoţitorului.