Incidentul a avut loc în unitatea de terapie intensivă COVID-19 din Spitalul Universitar Sanko, unde un incendiu a izbucnit din cauza unui aparat de ventilaţie pulmonară cu debit mare utilizat în tratamentul pacienților cu COVID-19.
Incendiul a fost provocat de explozia aparatului de ventilaţie pulmonară, conform aljazeera.com.
Cel puțin opt pacienți au murit, iar alți 14 care primeau tratament COVID-19 au fost direcționați la diferite spitale.
O anchetă a fost lansată cu privire la incident.
Incendiu asemănător şi la Terapie Intensivă la spitalul din Piatra Neamţ
Două saloane de Terapie Intensivă au fost cuprinse de flăcări pe 14 noiembrie 2020, la spitalul din Piatra Neamţ.
Acolo se aflau 16 pacienţi în stare critică, ce primeau îngrijiri în medicale pe secţia ATI-COVID a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ.
Şase pacienți aflați într-un salon alăturat celui unde a avut loc incendiul de la ATI Piatra Neamț au fost transferați la Spitalul de la Lețcani, toţi având COVID. Din păcate, cinci dintre ei nu au supravieţuit.
În total, 15 pacienţi cu COVID-19 au murit în urma cumplitului incendiu. Un singur pacient a supravieţuit incendiului, el fiind externat în urmă cu câteva zile.
În acelaşi timp, medicul Cătălin Denciu, cel care a încercat să salveze mai mulţi pacienţi, a suferit arsuri pe 80% din suprafaţa corpului. Medicul erou se află internat la un spital din Belgia, acolo unde a trecut prin mai multe intervenţii chirurgicale.
Ultimele informaţii despre starea de sănătate a medicului, într-un reportaj exclusiv Antena 3 realizat de Sabina Iosub chiar la spitalul din Belgia.