Antena 3 CNN Externe Opt morţi, zeci de dispăruţi într-un naufragiu

Opt morţi, zeci de dispăruţi într-un naufragiu

1 minut de citit Publicat la 21:14 10 Iun 2017 Modificat la 21:14 10 Iun 2017

Cel puţin opt migranţi şi-au pierdut viaţa şi mai multe zeci au fost daţi dispăruţi în largul coastelor Libiei în timp ce încercau să ajungă în Europa pe mare, a făcut cunoscut paza de coastă, potrivit AFP.

"Aceste opt corpuri fac parte dintr-un total de 120 sau 130 de pasageri care se aflau pe barca pneumatică", a afirmat sâmbătă şeful pazei de coastă din localitatea Garabulli (60 de kilometri est de Tripoli), colonelul Fathi al-Rayani.

Corpurile migranţilor erau înghesuite într-o barcă pneumatică dezumflată, reperată la peste nouă kilometri în largul coastelor oraşului Garabulli, a constatat un corespondent al AFP care a însoţit paza de coastă la locul naufragiului.

Ofiţerul libian a precizat că tipul de barcă poate transporta până la 120 de persoane, prin urmare ar fi peste o sută de dispăruţi care s-au înecat ori, în cel mai bun caz, au revenit înotând pe plajă.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Marinei libiene, generalul Ayub Kassem, a făcut cunoscut sâmbătă că "patrule ale pazei de coastă de la Zawia (45 de kilometri vest de Tripoli) au interceptat vineri dimineaţă cinci bărci pneumatice şi două ambarcaţiuni din lemn transportând peste 570 de migranţi clandestini".

În momentul în care au fost reperate, ambarcaţiunile erau însoţite de cinci libieni pe un jet-ski şi două ambarcaţiuni cu motor dintre care una a fost neutralizată, iar trei din cei cinci bărbaţi au fost reţinuţi, a precizat el.

"Migranţii sunt africani, egipteni şi marocani şi din Bangladesh (...) şi au fost trimişi la centrul de detenţie din Zawia",a adăugat generalul Kassem.

Migranţii prinşi sau salvaţi de paza de coastă libiană sunt frecvent internaţi în centre de detenţie în vederea repatrierii în ţara de origine.

Mulţi intră din nou în circuitul extorcărilor şi violenţelor organizate de reţelele de traficanţi de fiinţe umane.

Traficanţii profită de haosul care domneşte în Libia de la căderea lui Muammar Gaddafi în 2011 pentru a încerca anual să treacă în Italia zeci de mii de migranţi cărora le cer importante sume de bani.

Potrivit Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), vreo 61.250 de persoane au ajuns în Italia de la începutul anului şi peste 1.778 şi-au pierdut viaţa sau sunt daţi dispăruţi în urma naufragiilor în tentativa lor de a traversa Marea Mediterană.

Sursă: Agerpres
Etichete: Liban naufragiu
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole