Antena 3 CNN Actualitate Oprescu ar putea fi primul suspect celebru care beneficiază de decizia CCR privind interceptările

Oprescu ar putea fi primul suspect celebru care beneficiază de decizia CCR privind interceptările

1 minut de citit Publicat la 14:10 10 Mar 2016 Modificat la 14:10 10 Mar 2016

Primarul suspendat al Capitalei Sorin Oprescu ar putea fi primul suspect celebru care să beneficieze în urma deciziei CCR privind interceptările. 

Sorin Oprescu plănuieşte să conteste toate probele obţinute prin supraveghere tehnică în dosarul său.

Primarul suspendat al Capitalei, aflat acum sub control judiciar, a revenit în sala de operaţii, la Spitalul Universitar. A început deja să primească pacienţi la consultaţii şi chiar a asistat la câteva intervenţii chirurgicale. 
 
Magistraţii Curţii de Apel au înlocuit măsura arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar şi astfel a primit din nou dreptul de a practica medicina. 
 
Iniţial, Sorin Oprescu a fost inculpat de DNA pentru luare de mită, după care procurorii au extins urmărirea penală pentru spălare de bani, abuz în serviciu şi constituire de grup infracţional organizat.

Citiți și Cine sunt politicienii de top ai României care ar putea scăpa de dosarele penale

 

Dosarul lui Sorin Oprescu

Pe 7 septembrie, Sorin Oprescu a fost arestat preventiv, după ce procurorii au găsit suma de 25 de mii de euro în maşina şi casa sa.

Potrivit DNA, în perioada 2013 - 2015, un grup bine organizat, la care a aderat și Sorin Oprescu, a înființat în administrația locală din municipiul București un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească anumite contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat din execuția acelora, cu titlu de mită, unor factori de decizie din instituție.

Pe 5 septembrie, Sorin Oprescu a primit la locuința sa din Ciolpani suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, director al Centrului Cultural Palatele Brâncovenești, bani care ar proveni, conform DNA, din acte de corupție.

Sorin Oprescu, născut în 1951, este primar al Capitalei din iunie 2008. El a absolvit Facultatea de Medicină Generală Bucureşti, fiind medic specialist chirurg. Membru al PDSR şi apoi al PSD, el a fost, din iulie 2006, preşedintele PSD Bucureşti, funcţie din care a demisionat după câteva luni, după ce a pierdut în faţa lui Mircea Geoană competiţia pentru funcţia de preşedinte al partidului. 

În aprilie 2008, Oprescu a demisionat din PSD pentru a candida ca independent pentru funcţia de primar general al municipiului Bucureşti, iar din iunie 2008 este primar general al Capitalei.

Citiţi şi Sorin Oprescu, interceptat pe holurile DNA. Vezi referatul procurorilor

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole