Un anunț în acest sens a fost făcut de liderul separatist local Leonid Pasecinik (foto), citat de agenția rusă RIA.
"Cred că într-un viitor apropiat va avea loc un referendum pe teritoriul republicii, în cadrul căruia poporul îşi va exercita dreptul constituțional absolut și își va exprima opinia cu privire la aderarea la Federația Rusă (...) Sunt sigur că așa se va întâmpla", a adăugat spus Pasecinik, fără a oferi detalii cu privire la o posibilă dată a referendumului.
În luna februarie, cu trei zile înainte de invazia în Ucraina, președintele rus Vladimir Putin a anunțat că recunoaște independența regiunilor separatiste Donețk și Lugansk.
În 2014, peninsula Crimeea, invadată de Rusia ca răspuns la revoltele pro-occident de la Kiev, a fost anexată în urma unui referendum pe care cele mai multe dintre statele lumii nu l-au recunoscut.
În harta următoare, publicată de BBC, sunt reprezentate cu galben teritoriile așa-numitelor republici separatiste.
Rusia anunță că își concentrează operațiunile în estul Ucrainei
Ministerul rus al Apărării a transmis, vineri, că prima fază a operațiunii sale militare în Ucraina este aproape încheiată.
Potrivit Reuters, care îl citează pe Serghei Ruțkoi, adjunctul șefului Statului Major al armatei ruse, trupele Moscovei se vor concentra pe ''eliberarea'' completă a regiunii estice Donbas, care include provinciile separatiste proruse Doneţk şi Lugansk.
''Principalele obiective ale primei faze a operațiunii au fost, în general, îndeplinite. Potențialul de luptă al Forțelor Armate ale Ucrainei a fost diminuat considerabil, ceea ce, subliniez încă o dată, face posibil să ne concentrăm pe îndeplinirea obiectivului de bază, eliberarea Donbas-ului'', a declarat Ruțkoi.
Anunțul acestuia pare să indice că Rusia şi-ar putea restrânge obiectivele inițiale ale invaziei - care implicau capturarea Kievului și a principalelor orașe - după ce în prima lună de război s-a lovit de rezistența acerbă a trupelor ucrainene, comentează Reuters.
Oficial rus: "Au existat două scenarii: o operațiune limitată în regiunile separatiste și invazia totală"
Ruțkoi a recunoscut că armata rusă a avut în vedere două scenarii operaționale: primul implica o operațiune limitată la Donbas iar al doilea, o operațiune în toată Ucraina, aceasta din urmă fiind opțiunea finală în invazia declanșată pe 24 februarie.
De atunci, trupele ruse au încercat, fără succes, să realizeze o încercuire a Kievului, lovindu-se de rezistența înverșunată a armatei ucrainene.
Mai mult, în urma contraatacurilor ucrainene din ultimele zile, trupele ruse au fost nevoite să se replieze din unele sectoare din jurul capitalei şi să adopte poziții defensive.
Blocajul ofensivei în majoritatea orașelor mari, pierderile semnificative și dificultățile în ceea ce privește comunicațiile, coordonarea acțiunilor și aprovizionarea sunt realități care ar justifica focalizarea eforturilor pe Donbas, în locul invaziei totale.
Potrivit oficialului militar rus, separatiștii pro-Moscova controlează în prezent 93% din provincia Lugansk şi 54% din provincia Doneţk.