Incidentul s-a produs luni în statul american California, într-o zonă costieră numită "Toboganul Diavolului" și situată la sud de San Francisco.
Mașina s-ar fi dat peste cap de câteva ori în timpul căderii și nu s-ar fi aflat pe pilot automat la momentul incidentului, potrivit unui purtător de cuvânt al Poliției Autostrăzilor din California, citat de BBC.
La bordul mașinii Tesla se aflau patru persoane: doi adulți și doi copii, cu vârste de patru și nouă ani.
Identitățile celor patru nu au fost comunicate de autorități.
În pofida gravității aparente a accidentului, copiii au scăpat nevătămați, iar adulții au suferit răni care nu le-au pus viața în pericol, notează BBC.
Salvatorii nu se așteptau să găsească supraviețuitori
Pompierii și paramedicii care au răspuns la apelul de urgență efectuat luni dimineață, la ora locală 10:50, au găsit doi copii și doi adulți blocați în vehicul, notează presa locală.
Martorii au relatat autorităților că mașina a virat, pur și simplu, de pe Autostrada 1 și a trecut peste malul de pământ, înainte de a se prăbuși în gol.
Echipele de salvare au coborât panta în rapel, pe frânghii, și nu se așteptau să găsească supraviețuitori.
"Coborâm destul de des acolo pentru vehicule căzute de pe stânci și, în mod normal, nu găsim persoane în viață", a spus Brian Pottenger, șef de batalion al pompierilor.
Însă, când au examinat prin binoclu scena accidentului, salvatorii au zărit prin geamul lateral din față un braț mișcându-se.
[GAL layout="2"]Adulții au fost salvați cu elicopterul
Toți ocupanții vehiculului erau conștienți când au ajuns la ei echipele de salvare.
Victimele au așteptat circa o oră în mașina avariată, până să ajungă salvatorii, conform presei locale.
Copiii au fost puși pe tărgi și ridicații cu funiile.
Pentru extragerea adulților răniți a fost nevoie de intervenția unui elicopter.
În timpul operațiunilor de salvare, echipele de intervenție au constatat că vehiculul avariat a "aterizat" pe o proeminență cu margini tăioase, chiar deasupra malului apei.