Antena 3 CNN Emisiuni Sfat de sănătate Operaţiile estetice la care pot apela femeile care au rămas cu urme după sarcină. Dr. Coman: "Nu există niciun risc"

Operaţiile estetice la care pot apela femeile care au rămas cu urme după sarcină. Dr. Coman: "Nu există niciun risc"

Andreea Cigolea
1 minut de citit Publicat la 11:39 14 Sep 2021 Modificat la 11:39 14 Sep 2021

"Hormonii ne controlează viața și în bine, dar și în rău. Sunt momente în viață când acești hormoni ne fac bine, la pubertate de exemplu, când ne transformăm în femeia care va avea copii. Apare sarcina, iar apoi o furtună hormonală cu toate provocările ei pentru revenirea după sarcină.

Sunt femei care își revin frumos, dar altele pățesc tot felul de lucruri care nu au decât soluții chirurgicale. A treia etapă este la menopauză, atunci când nu prea mai avem ce să facem din punct de vedere chirurgical", a explicat dr. Crenguţa Coman, marţi, în cadrul emisiunii Sfat de sănătate de la Antena 3.

La ce operații estetice pot apela femeile care au rămas cu urme după sarcină

"Noi, chirurgii, avem multe soluții chirurgicale, care sunt operații foarte frumoase, iar când indicația este foarte bine pusă, putem rezolva multe probleme. De exemplu, dacă abdomenul nu-și revine la forma inițială după sarcină, dacă kilogramele în plus nu dispar, avem un adevărat arsenal de intervenții prin care putem repara. 

La fel și în cazul peretelui abdominal care a rămas la axă, putem să îndepărtăm grăsimea în exces, țesutul adipos.

Sânii sunt o problemă spinoasă a femeilor. De cele mai multe ori, nu-şi revin după sarcină şi atunci trebuie ajutaţi puţin, fie că vorbim despre un implant sau de o ridicare de sâni. Plus că, aceste proceduri se pot combina. Ori există anumite proceduri pe care le numim mommy makeover. 

Să presupunem că femeia s-a îngrășat foarte tare în sarcină și apoi a rămas cu un surplus de tegument - aici se poate interveni.

Dacă femeia rămâne iar însărcinată după o perioadă scurtă, nu este nicio problemă, însă este nevoie de o monitorizare atentă a pacientei", mai spune medicul. 

Operaţiile estetice, un subiect tabu pentru multe femei

"Problematica aceasta ar trebui să fie mai cunoscută. Pacientele trebuie să înţeleagă că suntem foarte mulţi chirurgi femei şi noi chiar putem să le înţelegem, pentru că şi noi am trecut prin asta. 

Totul este standardizat, operaţiile sunt foarte sigure, nu există practic niciun risc. Sunt operaţii foarte frumoase şi totul doar în beneficiul pacientelor. Nu se expun niciunui risc. 

Dacă sunt respectate indicaţiile şi fiecare pacientă înţelege ce urmează după fiecare intervenţie şi ce are de făcut şi cum trebuie să-și schimbe stilul de viață, dar și ce înseamnă recuperarea după orice intervenție chirurgicală,  și să nu aibă așteptări nerealiste, atunci lucrurile merg bine și evoluează la fel de bine", a mai precizat medicul chirurg Crenguța Coman. 

Citește mai multe din Sfat de sănătate
» Citește mai multe din Sfat de sănătate
TOP articole