Antena 3 CNN Externe ONU se implică în cazul dispariției tenismenei Peng Shuai. China susține că nu știe nimic

ONU se implică în cazul dispariției tenismenei Peng Shuai. China susține că nu știe nimic

Cerasela Stafie
1 minut de citit Publicat la 16:35 19 Noi 2021 Modificat la 16:35 19 Noi 2021

Liz Throssell, purtător de cuvânt al Înaltului Comisariat pentru drepturile Omului, a vorbit despre cazul tenismenei în cadrul unei conferițe de presă, la Geneva: „este important să avem mai multe probe despre locul în care ea se află şi dacă este bine”.

”Iar noi cerem imediat ca o anchetă să fie desfăşurată în deplină transparenţă privind mărturiile sale de agresiune sexuală. Subliniem că este important să ştim unde se află şi starea în care se află, să ştim cum este,” a adăugat responsabilul ONU.

La rândul său, Ministerul de Externe al Chinei a transmis vineri că ”nu era conștient” de controversa creată în jurul jucătoareai profesioniste de tenis Peng Shuai, care a dispărut după ce a acuzat un fost oficial de rang înalt că a agresat-o sexual, scrie AbcNews.

Zhao Lijian, a declarat reporterilor că „nu este o problemă diplomatică și nu sunt conștient de situație”. De altfel, toate discuțiile pe acest subiect au fost evitate în mod repetatat de autoritățile din China.

Acuzațiile au fost făcute pe o rețea de socializare, cu mai bine de două săptămâni în urmă. Postarea a fost ștearsă imediat, iar unele căutări pe acest subiect au fost restricționate.

Tot de atunci nu se mai știe nimic de sportivă, una dintre cele mai celebre ale Chinei, fostă număr unu mondial la dublu și câștigătoare a două trofee de Grand Slam.  Asociațiile profesioniste internaționale de tenis, atât feminine, cât și masculine, și-au arătat și ele îngrijorarea cu privire la soarta lui Peng Shuai.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole