"Aș avea două lucruri importante de spus. Primul e că OMS a publicat o listă cu centrele și instituțiile de cercetări din lume, în care precizează în ce fază se află și ce tehnologie dezvoltă, pentru a ajunge la un vaccin împotriva acestui coronavirus. Ele sunt grupate în funcție de tehnologie. La un moment dat, apare centrul nostru, care țintește acele prelungiri de pe suprafața virusului care sunt susceptibile de a induce organismului să producă anticorpi și să răspundă și celular împotriva virusului. Lucrul acesta ne-a bucurat", a spus profesorul Virgil Păunescu, directorul OncoGen Timișoara, la Antena 3.
Virgil Păunescu a explicat că OMS nu sprijină financiar cercetarea, dar o validează. "Prezența pe această listă ar trebui să facă mai ușoară finanțarea din partea organismelor care finanțează cercetarea. Avem speranța că vom fi finanțați la nivel național. Din păcate, acest lucru s-ar putea întâmpla cel mai devreme în luna iunie".
Directorul Oncogen crede că în toamnă se va putea începe producția de vaccin în România. "O să vă spun la momentul potrivit".
Profesorul Virgil Păunescu a anunțat că a început o campanie de strângere de fonduri pentru această cercetare. "Noi am început o campanie de strângere de fonduri. Suntem într-o competiție pe o listă extrem de prestigioasă, având o finanțare de câteva zeci de mii de euro din sponsorizări. Suntem acolo pe o listă cu companii care sunt finanțate cu sute și miliarde de dolari".
Mai mult, directorul Oncogen spune că mâine va anunța modalitatea prin care România poate să sară de la 2.000 de teste pe zi la 100.000 de teste pe zi.
Centrul Oncogen din Timișoara, recunoscut de OMS ca fiind una dintre entitățile care lucrează la vaccinul împotriva COVID-19