Omul de afaceri Eduard Martin, administratorul societăţii de salubrizare Polaris M Holding, a fost reţinut, marți noapte, de procurorii DNA Bucureşti.
Potrivit observator.tv, acțiunea s-a petrecut imediat după ce Consiliul Local Municipal Constanța, în urma unei ședințe extraordinare, a aprobat încheierea unei tranzacții judiciare dintre municipiul Constanța și Societatea Polaris M. Holding, în scopul stingerii unui litigiu aflat pe rolul Curții de Apel Iași.
După mari tensiuni politice, consilierii locali, mai puțin cei ai PMP, au aprobat astfel ca municipiul Constanța, prin primar, să pună în executare o senință civilă din 2012 prin plata sumei de 14 milioane de euro, datorie către Polaris.
În schimb, Polaris renunța la executarea sumei de 92 milioane de euro, reprezentând penalități de întârziere.