Horațiu Moldovan a precizat pentru reporterii Observator că, din informațiile pe care le deține, Cristina Țopescu era moartă de mai multe zile atunci când polițiștii au intrat în locuința ei, duminică seara.
"Din discuția pe care am avut-o cu doctorul de la Ambulanța București - Ilfov a fost găsită decedată în casă, decedată la un interval de timp mai lung, de mai multe zile, fără să putem preciza când. Eu în ultimele 10 zile am fost în concediu, nu am mai văzut-o înainte de anul nou", a declarat Horațiu Moldovan.
Fosta prezentatoare TV era consilier pe probleme de comunicare și relații publice în Ministerul Sănătății.
"Cristina Țopescu a fost consilieră în cadrul Ministerului Sănătății pe probleme de comunicare, am lucrat cu ea în fiecare zi, am avut o relație foarte bună, a fost un sprijin deosebit pentru noi, suntem consternați, nu aveam niciun fel de semn care să anunțe lucrul ăsta din activitatea pe care am avut-o împreună. Nu anunța nimic acest eveniment tragic", a mai spus renumitul chirurg.
"Vecinii au alertat poliția, după ce nu au mai văzut-o de mai mult timp", a mai spus medicul Horațiu Moldovan.