Antena 3 CNN Externe OMS recomandă dublarea taxelor pe alcool în Europa, pentru a preveni cancerul

OMS recomandă dublarea taxelor pe alcool în Europa, pentru a preveni cancerul

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 21:50 20 Sep 2021 Modificat la 21:50 20 Sep 2021

O creștere a texelor pe alcool în Europa ar putea duce la salvarea unui număr de aproximativ 5.000 de vieţi în fiecare an, arată un studiu prezentat luni de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Creșterea taxelor la băuturile alcoolice este „una dintre cele mai bune măsuri” pentru prevenirea cancerului cu „un impact potențial ridicat”, a declarat biroul european al OMS, adăugând că țări precum Rusia și Marea Britanie ar avea cel mai mult de câștigat de pe urma acestei măsuri.

Consumul de alcool poate cauza cel puțin șapte tipuri de cancer: cancer oral, cancer esofagian, cancer faringian și laringian, cancer hepatic, cancer al intestinului gros (colon și rect) și cancer de sân.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ 1 din 20 de decese se datorează consumului de alcool, iar 1 din 6 decese sunt cauzate de cancer la nivel mondial. 

Potrivit proiecțiilor OMS, „se estimează că 10.700 de noi cazuri de cancer și 4.850 de decese cauzate de alcool pot fi evitate anual în regiunea europeană prin dublarea accizelor actuale la băuturile alcoolice”.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră că nivelul actual al taxelor impuse băuturilor alcoolice rămâne ”slab” în numeroase ţări din Europa, inclusiv în Uniunea Europeană, unde creşterea lor ar urma să aibă un impact deosebit de puternic.

Rusia, Marea Britanie şi Germania sunt ţările care ar salva cel mai mare număr de vieţi prin impunerea acestei măsuri fiscale şi s-ar evita respectiv 725, 680 şi 525 de morţi, potrivit acestor proiecții.

Conform datelor OMS, 1,4 milioane dintre cele 4,8 milioane de cazuri de cancer înregistrate anual în Europa, dar şi 650.000 de decese au legătură cu consumul de alcool.

Între acestea, OMS estimează că 180.000 de cazuri şi 85.000 de morţi sunt provocate în mod direct de consumul băuturilor alcoolice.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole