Antena 3 CNN Life Sănătate OMS: Sedentarismul afectează 1,8 miliarde de oameni. Pot dezvolta boli grave

OMS: Sedentarismul afectează 1,8 miliarde de oameni. Pot dezvolta boli grave

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 18:41 29 Iun 2024 Modificat la 18:41 29 Iun 2024

Aproape 1,8 miliarde de adulţi sunt expuşi riscului de a dezvolta boli precum cancer, accident vascular cerebral, demența şi diabet din cauza unui nivel insuficient de activitate fizică, iar această situaţie continuă să se înrăutățească, potrivit unui raport, informează DPA, potrivit Agerpres. 

Conform unui nou studiu realizat de cercetători din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi de cadre universitare, inactivitatea fizică la nivel global a crescut cu circa 5 puncte procentuale în perioada 2010-2022. Per ansamblu, circa o treime din adulţi (31%) la nivel global nu fac suficientă mişcare, un procent în creştere faţă de 23% (900 de milioane de persoane) în anul 2000 şi 26% în 2010.

Dacă această tendinţă se menţine, experţii preconizează că până în 2030, circa 35% din populaţia adultă va fi deficitară la capitolul activităţi fizice. Studiile au arătat că lipsa activităţilor fizice creşte riscul de boli cardiace, accident vascular cerebral, diabet de tip 2, demenţă şi cancer, cum ar fi cel de sân şi de colon.

Din punctul de vedere al diferenţelor de gen, se pare că femeile au în mod constant o probabilitate mai mică de a face mişcare în comparaţie cu bărbaţii, ratele de inactivitate fiind de 34% în cazul femeilor faţă de 29% în cazul bărbaţilor. Noul studiu, publicat în revista The Lancet Global Health, avertizează că omenirea riscă să rateze obiectivul global privind reducerea inactivităţii fizice până în 2030.

''Aceste noi descoperiri evidenţiază o oportunitate pierdută de a reduce ratele de cancer, boli cardiace şi de a îmbunătăţi bunăstarea mintală prin practicarea mai multor activităţi fizice'', a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS.

''Trebuie să ne reînnoim angajamentele în ceea ce priveşte creşterea nivelurilor de activitate fizică şi să prioritizăm măsuri îndrăzneţe, cum ar fi politici consolidate şi finanţări mai mari pentru a inversa această tendinţă îngrijorătoare'', a mai spus el.

Potrivit recomandărilor OMS, adulţii ar trebui să realizeze 150 de minute de activitate fizică de intensitate moderată sau 75 de minute de activitate fizică de intensitate ridicată în fiecare săptămână. Exemplele de activităţi moderate includ mersul pe jos într-un ritm alert (6 kilometri pe oră sau mai rapid), activităţi de curăţenie intensă - cum ar fi spălarea geamurilor sau datul cu mopul -, mersul pe bicicletă cu viteza de 16-19 kilometri pe oră şi badminton.

Exemple de activităţi fizice intense sunt drumeţiile, jogging la o viteză de 10 kilometri pe oră sau mai rapid, săpatul în grădină, mersul rapid cu bicicleta, un meci de fotbal de baschet sau de tenis. Potrivit OMS, o activitate fizică insuficientă înseamnă nerealizarea nivelului de exerciţii recomandat săptămânal.

Potrivit noului studiu, care a inclus date şi estimări provenite din 163 de ţări şi teritorii, persoanele cu vârste de peste 60 de ani sunt mai puţin active decât persoanele mai tinere. Deşi ţările occidentale cu venituri mari par să reducă treptat ratele de inactivitate (la 28% din populaţie în 2022), ele sunt în continuare în afara graficului.

Adunarea Mondială a Sănătăţii a stabilit drept obiectiv global - care, cel mai probabil, va fi însă ratat - o reducere cu 15% a activităţii fizice insuficiente în perioada 2010-2030.

''Inactivitatea fizică este o ameninţare tăcută asupra sănătăţii globale, contribuind semnificativ la povara reprezentată de bolile cronice'', a declarat Rudiger Krech, director OMS pentru promovarea sănătăţii.

''Prin transformarea activităţii fizice într-o activitate accesibilă, convenabilă prin prisma costurilor şi plăcută pentru toată lumea, putem reduce semnificativ riscul bolilor netransmisibile şi putem crea o populaţie mai sănătoasă şi mai productivă'', a mai spus el.

Panagiota Mitrou, directoare de cercetare, politici şi inovaţie în cadrul World Cancer Research Fund, a declarat: ''Acest raport oportun este un semnal de alarmă care ne avertizează că trebuie luate mai multe măsuri pentru a încuraja oamenii să fie mai activi.''

''Guvernele trebuie să recunoască faptul că activitatea fizică este incredibil de importantă pentru sănătatea noastră mintală şi fizică, protejează printre altele împotriva mai multor timpuri de cancer şi ajută oamenii să aibă o greutate corporală sănătoasă, ceea ce, la rândul său, reduce riscul privind 13 tipuri de cancer'', a adăugat ea.

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole